Percheziții de amploare în București și în trei județe, într-un dosar de spălare de bani și înșelăciune

Realizator: Gabriela Mitrovici – Percheziții de amploare au avut loc miercuri în municipiul București și în alte trei județe din țară, într-un dosar de spălare de bani și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. Procurorii DIICOT Bacău, împreună cu Serviciul de Combatere a Finanțării Terorismului și Spălării Banilor, au anunțat că un grup infracțional organizat ar fi cauzat un prejudiciu de două milioane de euro în dauna a peste 70 de persoane juridice din toată țara, inclusiv a unor firme ale statului, producători sau distribuitori de diferite mărfuri.
Reporter: Diana Surdu – Potrivit procurorilor, victimele au fost induse în eroare de la negocierea și încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, deoarece nu a existat niciodată intenția de a achita produsele. Mărfurile obținute astfel erau variate – de la mașini și combustibil, până la materiale de construcție, piese auto, aparatură casnică, electronică și telefoane mobile, la produse alimentare și congelate. Activitatea grupării a avut mai multe etape, de la preluarea, în mod succesiv, prin persoane interpuse, de condiție socială precară, a trei firme, lansarea unor cereri de ofertă, până la atribuirea unei identități false fiecărui membru al grupării. De asemenea, au fost închiriate mai multe depozite intermediare în mai multe județe, unde erau depozitate mărfurile pe care nu le plătiseră furnizorilor, dar pe care le revindeau fie fără documente legale, unor persoane fizice sau juridice, cu diferențe de preț de 40% și 50% față de valoarea de achiziție, fie erau reintroduse în mod fictiv în circuitul comercial prin falsificarea documentelor financiar-contabile. O parte dintre produse au fost chiar valorificate prin procedură de ofertare publică, fiind achiziționate de instituții cunoscute din România./abranescu/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 noiembrie)