Regiunea Doneţk – Patru morţi şi zece răniţi în bombardamentele din ultimele 24 de ore

Guvernatorul regiunii est-ucrainene Donețk, Pavlo Kirilenko, a raportat că patru civili au fost ucişi marţi, de către invadatorii ruşi, iar alte zece persoane au fost rănite. Kirilenko a precizat că au fost înregistrate două decese la Torske şi câte unul în Bahmut şi Kolodiazi. De asemenea, Poliţia a descoperit cinci cadavre aparţinând unor civili ucişi de ruşi la Rubţi în perioada în care localitatea se afla sub ocupaţie. De la începutul invaziei la scară largă, în regiunea Doneţk au fost ucişi 1.143 de civili, iar alţi 2.513 au fost răniţi. Acest bilanţ nu include victimele din Mariupol şi Volnovaha, localităţi aflate sub ocupaţie./sdan/sdm2

(Agenția de presă RBC – 2 noiembrie)