Incendiul de la Chitila a fost stins de pompieri

Incendiul produs la centrul de colectare și reciclare a deșeurilor din Chitila, lângă București, a fost stins de pompieri astăzi – potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență București Ilfov. Suprafața afectată a fost de peste 1,000 de metri pătrați, pentru stingerea focului fiind alertate nouă autospeciale de stingere și şase cisterne. Stivele cu deșeuri aveau până la 10 m înălțime, iar ieri a fost trimis și un mesaj prin sistemul Ro-Alert care avertiza oamenii să evite zona și să lase libere căile de acces, pentru intervenția pompierilor./cvanatoru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 noiembrie)