La 7 noiembrie 1829, Generalul Pavel Kiseleff (1788-1872), comandant al Armatei ruseşti din Principatele Române în timpul războiului ruso-turc (26.IV – 14.IX.1829), era numit preşedinte plenipotenţiar al divanurilor Moldovei şi Ţării Româneşti. La baza acestei numiri a stat Tratatul de la Adrianopol (care instituia Rusia drept putere protectoare a Principatelor).
Context:
Înainte de venirea generalului Pavel Kiseleff, cel mai important conducător al administraţiei militare ruseşti în cele două principate în această perioadă, aceste funcţii au fost ocupate de alți conducători ruși. Feodor Pahlen a fost primul guvernator într-o succesiune de trei „preşedinţi plenipotenţiari ai Divanelor din Moldova şi Valahia” şi supervisor oficial al celor două comisii însărcinate cu redactarea „Legilor”. În timpul lui Pahlen au început lucrările pentru scrierea unor coduri legislative ce ar fi pus bazele Regulamentelor Organice. Feodor Pahlen însă nu a putut face față situației dificile din Principate, dar, mai ales, nu a putut înfrunta și opri intrigile boierilor. În februarie 1829, Feodor Pahlen a fost înlocuit, pentru că nu reușise să execute cu suficientă asprime toate ordinele. Succesorul lui a fost Piotr Jeltuhin. În timpul acestui guvernator, s-a putut observa mult mai clar intenţia Imperiului Ţarist de a desfăşura nu doar activităţi de protectorat, ci mai mult de expansiune şi supunere; Jeltuhin îşi folosise poziţia pentru a manipula procedurile comisiei formate din boierii români, numise propriii săi membri în funcții administrative şi redusese la tăcere toată opoziţia, exilând toţi boierii anti-ruşi din Principate (inclusiv pe Iancu Văcărescu, membru al Divanului Valahiei, care a combătut metodele sale de guvernare).
Ion Ghica susținea că generalul Jeltuhin şi subordonaţii săi au apărat toate abuzurile şi nedreptăţile ruseşti. Această situație, bazată pe abuzuri și intimidare asupra poporul român, numită de unii istorici asprimea muscălească, trebuia să fie oprită. Era în defavoarea Imperiului Rus, pentru că țăranii începuseră să fugă din Moldova și Muntenia înspre Transilvania și chiar Basarabia, iar boierii își întorceau din nou fața spre turci și austrieci.
Ca să nu le scape situația de sub control, rușii l-au trimis în Principatele Române pe generalul Kiseleff.
Cine a fost Pavel Kiseleff?
Personalitate complexă, polivalentă, Pavel Dimitrievici Kiseleff a câștigat simpatia și încrederea monarhilor pe care i-a slujit. Și -a desfășurat cariera militară, politică și administrativă) în timpul domniei a trei țari. Într-o Rusie a secolelor XVIII–XIX caracterizată mai degrabă de autocrație decât de tendințe liberale, apariția unor figuri politice cu o pregătire puternic influențată de școala occidentală, cea franceză în special, nu avea cum să treacă neobservată. Din categoria celor care s-au bucurat de o astfel de formare a fost și generalul Kiseleff. Punctele de vedere diferite referitoare la cariera sa se datorează faptului că acest devotat om al țărilor, care le împărtășea întru totul politica externă (expansionistă și autoritară), a reușit să aducă un suflu nou în ceea ce privește instaurarea unor reforme, mai ales în domeniul administrației publice, dar și în ceea ce privește problema agrară. Pe de o parte Pavel Kiseleff era considerat de elitele cu viziuni liberale drept un funcționar de stat abil, școlit și progresist în acțiunile sale, iar pe de altă parte, conservatorii cu viziuni monarhice îl considerau a fi un om periculos cu o gândire prea dezlănțuită și care ar fi putut trece cu ușurință de partea revoluționarilor acelor timpuri.
Revoluționarii, din perspectiva lor, îl considerau un acolit al țarului și un asupritor al maselor populare.
În contextul în care poporul rus era caracterizat de identificarea unor modele pe care le glorifica, generalul Kiseleff a fost considerat în epocă drept un fiu credincios și fidel patriei pe care a slujit-o, distingându-se prin abilități militare de excepție.
Războiul ruso-turc (1828 – 1829) s-a încheiat, în septembrie 1829, cu Tratatul de la Adrianopol, (Pacea de la Adrianopol), care a parafat victoria Rusiei. În timpul acestei conflagrații, lui Pavel Kiseleff i s-a acordat gradul de locotenent-general, pentru implicarea trup și suflet în război. Țarul l-a numit reprezentant al său în ambele Principate, de fapt domn, pe contele Pavel Kiseleff. Drept garanție pentru suma de bani pe care Poarta trebuia să o plătească, Rusia se considera îndreptățită să ocupe timp de zece ani Principatele Române, cu o eventuală prelungire până la achitarea integrală a datoriei de către turci.
Pavel Kiseleff a ajuns la București în prag de iarnă. În Principate bântuia ciuma dinspre otomani. Zeci de mii de oameni riscau să moară de foame din cauza rechiziţiilor de alimente. Kiseleff a instituit carantina la Dunăre și a adus grâne de la Odessa. Dar ca să existe suficientă hrană, drumuri bune şi un sistem sanitar viabil, era nevoie permanent de organizare politică eficientă. Așa au apărut Regulamentele Organice, primele Constituții ale Moldovei și Țării Românești. Totuși, pentru Principatele Române toate încercările lui Kiseleff de a sprijini țărănimea clăcașă au eșuat, multe obstacole neputând fi înlăturate din cauza boierilor din ce în ce mai avizi.
Ceea ce a izbutit, însă, a reprezentat administrarea orașelor, dotarea acestora cu o infrastructură. A fost îmbunătățită starea drumurilor, a podurilor, a căilor de comunicație care trebuiau să faciliteze comerțul și circulația mărfurilor, întrucât cerealele destinate exportului erau transportate de care cu boi până în porturile dunărene. În principalele orașe s-au pavat străzi, s-au efectuat lucrări de iluminat, de aducere a apei, s-au cumpărat pompe de apă pentru stingerea incendiilor, s-au construit școli, închisori, cazarme, primării.
Generalul Kiseleff a reformat și poliția. A înființat o strajă pământeană, care avea obligația de a asigura ordinea publică, dar și de a da conducerii celor două principate mai multă autoritate. În Moldova straja pământeană număra 1.096 de oameni, iar în Muntenia – 4.587.
Alte măsuri administrative instituite odată cu Regulamentele Organice țin de înființarea, pentru prima data, a unei contabilități sistematice și regulate, care trebuia să țină sub control toate acțiunile întreprinse de angajații în noile structuri și instituții ce luau ființă. S-au pus bazele pentru dreptul de a avea o pensie după niște criterii exacte și forme fixe, iar nu după cum ar fi hotărât în mod arbitrar domnii Țărilor Românești. Sub controlul Statului s-au aşezat sistemul educațional și sistemul sănătății.
În cadrul celui din urmă, s-au adoptat măsuri pentru alcătuirea unui corp de medici,
responsabil pentru instituirea unui comitet sanitar, care să supravegheze și să se ocupe de îngrijirea sănătății și a igienei publice.
Tot în sfera sănătății s-au emis ordine pentru elaborarea unui regulament al farmaciilor, care prevedea respectarea tuturor normelor necesare pentru ca medicamentele să fie vândute în condiții bune.
Contra ciumei și holerei, el a prevăzut pentru orașe mai multe dispoziții în ce privește curățenia și păstrarea igienei, dar și niște reguli clare referitoare la îngroparea morților.
S-au reglementat serviciul moașelor și cel al copiilor găsiți.
S-au instituit actele stării civile, iar pentru a avea o situație clară a populației, s-a făcut și un recensământ. Serviciile de poștă au fost reorganizate în totalitate. Pentru circulația rapidă a corespondenței, către și din Rusia s-a înființat un serviciu de diligență din București, de 2 ori pe săptămână pe rutele Craiova-Câineni și Brăila- Galați-Focșani. Cel care a înființat acest serviciu în anul 1832 a fost baronul Cristofor Sachelarie, căruia în anul 1829, prin licitație, i s-a dat în antrepriză, pe timp de 3 ani, poșta Moldovei 32 .
Implicarea și seriozitatea reprezentantului Imperiului Rus l-au determinat pe A. D. Xenopol să îl caracterizeze ca fiind un „spirit practic” și având „o adâncă cunoștință în arta de a legifera”.
Istoricii opinează că aceasta a fost partea obiectivă urmărită de Rusia, cea care se referă la restructurarea Moldovei și a Munteniei, însă fiecare acțiune pe care Rusia pretindea că o efectuează pentru binele Principatelor Române ascundea în spate intenția de a prelua vechile provincii turcești și de a le schimba în niște anexe ale Imperiului Țarist.
Rusia își dorea un instrument de manipulare și de supunere a Principatelor Române. Rusia încerca să determine ca Regulamentele Organice să fie alcătuite în așa fel încât să blocheze instituțiile statului, să le facă direct dependente de Curtea de la Petersburg și să supună boierii – pătura socială, elita din Principatele Române. Tensiunea între boieri și Curtea de la Petersburg va atinge cote maxime atunci când Rusia va introduce în mod secret în tratat acel articol adițional referitor la alegerea domnilor, lucru care putea fi făcut doar cu aprobarea Rusiei și a Turciei.
În condițiile în care, odată cu alte progrese înregistrate, și presa câștigase teren, după intrarea în vigoare a Regulamentelor Organice, Kiseleff a lansat o aprigă campanie de cenzurare a tot ce se publica împotriva Imperiului Rus sau a tot ce venea din afară, din Franța sau Austria, interzicând articole, suprimând publicații, expulzând sau aruncând în închisoare pe intelectualii opozanți sau recalcitrant. Boierii, ocupați până atunci de privilegii personale, și-au dat seama că protectoratul rusesc este mai distrugător, pentru că, în comparație cu turcii, care secătuiau Principatele Române de bani și de bunuri, rușii atentau la ființa statală, apoi națională. În condițiile în care românii aveau cadrul necesar pentru a accede la învățământ, au apărut adevărate centre şi instituţii culturale, iar în ziare, boierii dornici de schimbări se puteau exprima. Creștea și se răspândea o mișcare națională.
După plecarea din Principatele Române, la finalul mandatului, în 1834, generalul Pavel Kiseleff a ocupat diverse funcții oficiale în Imperiul rus. La plecarea din Principate, mai-marii țării au vrut să îi dedice o statuie lui Kiseleff, însă el i-a rugat să construiască ceva util. Așa a fost construită o arteră spre Nord, pentru extinderea orașului. Bucureștiul a început să se extindă spre nord spre Brașov, drumul Vienei și al Occidentului. Şoseaua Kiseleff, loc de promenadă în Bucureştiul regal, este una dintre puținele artere urbane care și-a păstrat numele. În anul 1839, lui Pavel Kiseleff i s-a acordat titlul de conte. După moartea țarului Nicolae I, succesorul său, Alexandru al II-lea îl numește pe Kiseleff ambasador al Rusiei la Paris.
Ultimii ani ai vieții sale (1862–1872), după demisia din funcția de ambassador al Rusiei în Franța, Pavel Kiseleff i-a petrecut la Paris. A murit în noiembrie 1872 în capitala Franței. Trupul neînsuflețit al contelui rus a fost adus la Moscova și înmormântat în cimitirul Mănăstirii Donskoi, alături de părinții și de fratele său.
Autor: Alexandru Balaci
Bibliografie
Constantiniu, Florin, O istorie sinceră a poporului român, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2008
Djuvara, Neagu, Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne (1800-1848), Editura Humanitas, Bucureşti, 1995
http://www.historica-cluj.ro/anuare/AnuarHistorica2018/23_Onilov.pdf
https://historia.ro/sectiune/general/cum-a-contribuit-rusia-la-modernizarea-societatii-578186.html
RADOR – 7 noiembrie
