România se apropie de gradul maxim de umplere a depozitelor de gaze naturale

România are de astăzi 3 miliarde de metri cubi gaze în depozite, adică un grad de umplere de 97,7% din capacitatea totală de înmagazinare. Potrivit autorităților acest lucru ar însemna o iarnă fără probleme în sistemul energetic național. Cu detalii Roman Mușat.
Reporter: Roman Muşat – Datele publicate de operatorul de tehnică al sistemului național de transport al gazelor naturale arată că în depozite avem cu peste 700 de milioane de metri cubi mai mult decât anul trecut. O contribuție importantă a avut și exploatarea, începând din vara acestui an, a gazelor din Marea Neagră, prin proiectul de dezvoltare Midia, care va asigura în doar 6 luni o jumătate de miliard de metri cubi. În aceste condiții, pragul minim de 80 de procente aprobat pentru țara noastră în noul regulament al Comisiei Europene a fost atinsă încă din 17 septembrie. Astfel, cu depozitele aproape pline și cu producția de cărbune majorată, pentru a compensa nivelul mai scăzut de umplere a lacurilor de acumulare, secretarul în Ministerul Energiei, George Niculescu, estimează că România nu va avea probleme cu aprovizionarea la iarnă, desigur dacă regimul termic va fi normal. De altfel, și pentru această săptămână meteorologii prognozează vreme mai caldă decât ar fi normal pentru această perioadă și precipitații puține, mai ales în regiunile sud-vestice. Mai mult decât atât, intensificările de vânt din ultimele zile semnalate în sudul și sud-estul României au impulsionat activitatea unităților eoliene de producere a energiei. De exemplu, dacă acum două zile producția totală depășea cu puțin consumul, ieri România a avut în mod constant un excedent important de electricitate de 1000 de megawaţi. Acest fapt a asigurat cele mai mari cantități din producția la nivel național, respectiv peste o treime./denisse

RRA – 7 noiembrie