Arad
După 1945: penitenciarul devine specializat pe „condamnaţi la temniţă grea”, cu secţii de drept comun şi „contrarevoluţionari” de ambe sexe • anii ’50-’60: sunt pese 1200 de deţinuţi politici, bărbaţi şi femei • 1954, iunie: sunt raportate 14 cazuri de grevă a foamei, ca urmare a nerespectării drepturilor şi a aplicării unui regim foarte dur • lipsa igienei, alimentaţia deficitară, epuizarea fizică, toate acestea duc la o situaţie medicală foarte gravă, multe deţinute se îmbolnăvesc de TBC • 1958: ia fiinţă şi colonia de muncă de categoria I Arad .
Galina Răduleanu era deja medic atunci când a fost arestată, în 1960. Era demult urmărită, pentru că provenea dintr-o familie de români refugiaţi din Basarabia şi pentru că îşi exprimase în repetate rânduri ideile antisovietice şi anticomuniste în scris, în jurnalele şi caietele sale intime. Dar în regimul comunist intimitatea oamenilor era brutal spulberată, iar poliţia politică îşi făcea mereu datoria, descoperind cu o vigilenţă neobosită pe „duşmanii poporului”. Din experienţa celor patru ani de închisoare politică (redată în volumul său Repetiţie la moarte Din spatele gratiilor), iată, în acest episod, câteva întâmplări şi trăiri din închisoarea de la Arad, povestite de dr. Răduleanu pentru Agenţia de presă Rador.
Audio: Balada „Mioriţa”, aşa cum o recita Galina Răduleanu în închisoare
„Era plin de spiritişti”
„La închisoare, acolo se trăia… o parte dintre cele de acolo trăiau foarte mult spiritual, învăţau rugăciuni, psalmi, acatiste. Şi erau pagini din Noul Testament care pătrunseseră în închisoare. […] Şi atuncea învăţam [şi eu], învăţasem mult de la ele şi atunci asta îţi adăuga la viaţa interioară. Pe lângă faptul că ştiam foarte multe poezii – mie îmi plăceau poeziile şi le învăţam pe dinafară şi atunci le spuneam -, dar în închisoare le trăiai altfel. […] În închisoare cuvintele aveau o altă substanţă, o altă iradiere. Mi-aduc aminte, de exemplu, Mioriţa. Toată lumea a învăţat-o la şcoală, la liceu, învăţasem şi eu Mioriţa, bineînţeles că-mi plăcea. Ei bine, în închisoare am început să-mi spun Mioriţa şi am început să o înţeleg altfel. […] Sau muzica, îmi plăcea foarte mult muzica şi ştiam o grămadă de cântece, pe urmă mai învăţam şi de la celelalte, îmi părea rău că nu mai stau cu oamenii de altădată, pentru că dispăruseră elitele, se epuizaseră. Acuma erau foarte multe <spiritiste> era plin de spiritişti, ăştia erau <duşmanii poporului>, care făceau şedinţe de spiritism şi chemau spirite politice. Era unul care scria un proces verbal cu toţi cei prezenţi, cu numele fiecăruia şi chemau şi spiritul, Nicolae Titulescu. Şi mediumul care stătea în transă chema pe Nicolae Titulescu şi unul dintre cei prezenţi întreba: <Când scăpăm de comunişti?>. Iar Nicolae Titulescu le răspundea: <Curând, curând…>”
„Reeducatele” ţineau postul Maicii Domnului
„Se înfiinţase un soi de <club>, aşa se numea, <club> în care, după ce îţi dădea şi masa de seară te duceai la <club> până la 10 seara. Acolo venea ziarul Scânteia şi anumite cărţi, uneori era şi un film. Erau filme ruseşti… nu, mi-aduc aminte că era Père Goriot… un film franţuzesc, în fine. Şi citeai. Aveai dreptul să citeşti poezii, de exemplu poeziile lui Eminescu. Atuncea mi-am îmbogăţit cunoştinţele în materie de poezie şi literatură din asta… Sadoveanu, mă rog, acceptabilă, acceptată de ei în primul rând… Şi se spunea, când ni se ţinea câte o conferinţă, că e mai bine ca să încercăm să ne vedem interesul şi să nu fim o piedică în calea celor care s-au <reeducat>. […]
Acolo, în închisoare, era şi un post al Maicii Domnului pe care îl ţineai în fiecare zi de săptămână, prima săptămână, luni, pe urmă marţi, miercuri, timp de şase săptămâni. În ziua respectivă spuneai Paraclisul Maicii Domnului pe care noi îl ştiam pe dinafară şi posteai. Sigur că în închisoare…
Cum posteai în închisoare?
Păi, nu mâncai mâncare, mâncai pâine şi mălai sau dacă era, de exemplu, arpacaş cu marmeladă pe ăla îl mâncai, dar nu mâncai ce nu era de post. Şi de obicei se întâmpla ceva, la sfârşitul acestui post se întâmpla ceva… de bine! Aşa am plecat, de exemplu, de la Arad, fiindcă am ţinut postul ăsta şi am plecat la [închisoarea] Oradea la sfârşitul acestui post. Şi nu ştiu de ce eu – n-aveam un scop anume – am ţinut acest post. Aşa, pentru orice-o fi!
Şi sâmbătă am terminat postul… era Duminica Rusaliilor. În Duminica Rusaliilor am vrut să mă duc la o colegă care era catolică şi să-i spun Paraclisul Maicii Domnului, ca să-i arăt ce rugăciuni frumoase avem noi, ortodocşii. Şi-n momentul în care m-am dus, s-a deschis uşa şi a intrat o doamnă care era securistă şi care venea în anumite momente, împreună cu comandantul şi [a venit] cu o listă: <Cine se aude strigat, îşi face bagajul şi iese din celulă>. Şi a citit, a citit, a citit şi… la urmă pronunţă şi numele meu! Cu toate că alţii erau mai <reeducaţi> decât mine, eu am ieşit înaintea lor!”
[Interviu de Silvia Iliescu, 2022]
