Noi cercetări medicale pentru combaterea cancerului

Oameni de ştiinţă din SUA au anunţat că au reuşit să reconfigureze sistemele imunitare ale unor oameni bolnavi de diferite tipuri incurabile de cancer, aşa încât acestea să atace propriile lor tumori. Membrii echipei de cercetători din Los Angeles au declarat că au folosit tehnici de modificare genetică pentru a majora numărul de celule T din sângele pacienţilor, capabile să distrugă tumorile. La studiu au participat 16 de pacienţi. Principala descoperire a cercetătorilor a fost că aceasta este o terapie sigură şi că, odată ce au fost plasate în corpurile pacienţilor, celulele au reuşit să se deplaseze pentru identifica tumorile. Ca urmare a experimentului, starea a 11 dintre pacienţi a continuat să se agraveze, însă cinci dintre ei au fost stabilizaţi.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 11 noiembrie)/opopescu/ilapadat