Previziunile Comisiei Europene privind economia Bulgariei până în anul 2024

Creşterea economiei bulgare va ajunge la doar 3,1% în 2022, încetinind şi mai mult – până la 1,1% – anul viitor. Acestea sunt previziunile Comisiei Europene din toamna anului în curs, publicate vineri. Conform previziunilor din vară ale comisiei, aşteptările pentru Bulgaria s-au îmbunătăţit pentru anul acesta (în vară era de aşteptat o creştere de 2,8%), dar perspectivele pentru anul viitor s-au înrăutăţit (o creştere de 2,3% în prognozele din vară). Pentru 2024, Comisia Europeană prevede o rată de creştere a PIB de 2,4%. Previziunile privind inflaţia indică o rată de 12,8% în 2022 şi o încetinire de până la 7,4% anul viitor, urmată de 3,2% în 2024. Aşteptările inflaţioniste sunt relativ puţin modificate, deşi în sens ascendent, faţă de previziunile din vară (12,5% – anul acesta şi 6,8% – anul viitor). Rata şomajului în Bulgaria va rămâne stabilă, menţinându-se un nivel de 5,2% în 2022 şi 2023 şi cu o creştere minimă la 5,3% în 2024. În ceea ce priveşte fluxurile financiare ale Bulgariei, Comisia Europeană se aşteaptă la un deficit bugetar de 3,4% din PIB în acest an, care va scădea la 2,8%, respectiv, 2,5% în următorii doi ani. Se estimează că datoria publică va scădea uşor la 22,5% din PIB în acest an şi va creşte treptat până la niveluri de 23,6% şi 25,6% în 2023, respectiv 2024. Previziunea pentru investiţiile totale în 2022 este, de asemenea, negativă – minus 8%, dar cu un sold pozitiv de 5,5% şi 7% în viitorii doi ani./ddaniela/atataru

(www.novini.bg – 11 noiembrie)