Cea mai importantă realizare din ultimii 12 ani este înfăptuirea unităţii naţiunii maghiare (oficial ungar)

Naţiunea maghiară este unitară, iar regula generală este aceea că problemele nu sunt împărţite între „probleme interne” şi „probleme de peste graniţe”. Trebuie să urmărim ceea ce serveşte obiectivelor naţionale comune – a declarat Gergely Gulyás, ministrul Cancelariei Prim-Ministrului Ungariei, sâmbătă, la Visegrád, la cea de-a II-a ediţie a Întrunirii Jurnaliştilor Maghiari din Bazinul Carpatic. Ministrul ungar a spus că cea mai importantă realizare a Guvernului ungar din ultimii 12 ani este înfăptuirea unităţii naţiunii maghiare, iar în opinia sa, mass-media de peste graniţe a jucat un rol semnificativ în acest sens. Fără instituţiile de presă, aceste rezultate nu puteau fi atinse, a subliniat Gergely Gulyás. Şeful Cancelariei Prim-Ministrului Ungariei a vorbit despre perspectivele de viitor şi a subliniat că, întrucât mass-media trebuie să funcţioneze pe baze economice, nu pot fi ignorate schimbările care au apărut în obiceiurile de consum. Măsurătorile arată că de la debutul pandemiei de coronavirus mass-media online a devenit mai importantă decât televiziunea, ceea ce este adevărat nu numai în Ungaria, ci mai mult ca sigur şi în privinţa mass-mediei de peste graniţe. Atunci când oamenii citesc ştiri, peste 50% se informează de pe platformele online, aproximativ 40%, de la televizor, iar restul citeşte presa scrisă. Acest lucru nu schimbă faptul că presa tipărită este o valoare care trebuie păstrată, însă importanţa ei a devenit extrem de redusă, spre exemplu, în determinarea opiniilor politice, a explicat Gergely Gulyás. Árpád János Potápi, secretar de stat responsabil pentru politicile naţionale, a evidenţiat rezultatele politicilor naţionale. În opinia sa, comunităţile maghiare de peste graniţe au devenit mai puternice. Până acum, cetăţenia ungară a fost obţinută de 1.150.000 de maghiari care trăiesc în afara graniţelor Ungariei, iar datorită acestui fapt, la cele mai recente alegeri au putut vota peste 318.000 de maghiari de peste graniţe, 94% dintre aceştia susţinând actualul guvern. „Au fost reconstruite Bazinul Carpatic şi diaspora”, au fost realizate 5.400 de investiţii în regiunile în care trăiesc comunităţi maghiare. În ceea ce priveşte educaţia, a fost creat un spaţiu unitar al Bazinului Carpatic, oferindu-se sprijin financiar celor care studiază în limba maghiară, începând de la creşe şi până la învăţământul superior. Anul viitor, cuantumul sprijinului financiar acordat copiilor şi tinerilor va creşte, a explicat secretarul de stat. Totodată a reînceput şi programul de excursii „Fără graniţe!”, în urma căruia peste 500.000 de copii şi tineri din Ungaria au avut ocazia să călătorească în regiunile de peste graniţe în care trăiesc comunităţi maghiare. Au fost lansate academiile sportive, Bazinul Carpatic a devenit unitar şi în privinţa sportului, a precizat Potápi. A fost realizată o reţea a antreprenorilor maghiari, întreprinzătorilor maghiari de peste graniţe fiindu-le oferit un sprijin total de peste 200 de miliarde de forinţi (aproape 500 milioane euro). Din moment ce companiile acestor antreprenori oferă locuri de muncă şi multor maghiari, sprijinul oferit face posibil ca maghiarii de peste graniţe să rămână în locurile lor natale şi să prospere acolo. În aceleşi timp, a devenit mai puternică şi reprezentarea intereselor politice, a mai spus secretarul de stat ungar, în opinia căruia este foarte important ca reprezentanţii maghiarilor în ţările lor să fie prezenţi în luarea deciziilor la toate nivelurile./ademeny/ilapadat

(MTI – 12 noiembrie)