Primarul capitalei, Nicușor Dan, anunță că au fost recepționați senzorii pentru noul sistem de monitorizare a calității aerului

Primarul capitalei, Nicușor Dan, anunță că au fost recepționați senzorii pentru noul sistem de monitorizare a calității aerului, urmând ca aceștia să fie instalați în cursul lunii ianuarie, după finalizarea etapei de calibrare. Noul sistem, deținut de Primăria Capitalei, este complementar celui administrat de Ministerul Mediului și are rolul de a monitoriza continuu evoluția concentrațiilor de particule în suspensie și dioxid de azot. Senzorii au fost oferiți municipiului București, cu titlu gratuit, de Fundația Vital Strategies, care va suporta contravaloarea serviciilor de mentenanță timp de doi ani, urmând ca apoi responsabilitatea acoperirii acestor costuri să fie preluată de municipalitate. După finalizarea etapelor de calibrare și instalare a senzorilor, datele obținute prin această monitorizare vor fi publice și se vor regăsi pe pagina web a instituției, a mai scris Nicușor Dan pe facebook./rpatulea/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 noiembrie)