Ucrainenii deportați în Federația Rusă se pot întoarce acasă cu ajutorul unui certificat obținut online

Cetăţenii Ucrainei care se află în afara ţării şi nu au niciun document asupra lor vor putea obține de la distanţă un certificat pentru a se întoarce în țară. O dispoziţie în acest sens a intrat deja în vigoare – potrivit portalului guvernamental ucrainean. Certificatul respectiv permite ucrainenilor să se întoarcă din Federația Rusă prin țări terțe, cum ar fi Estonia, Letonia, Lituania sau Georgia. Anterior, astfel de certificate erau eliberate doar de misiunile diplomatice și instituțiile consulare ucrainene, care nu au mai rămas în Rusia după declanşarea invaziei la scară largă. Acum, documentul va fi întocmit de autoritățile Serviciului de Migrație al Ucrainei. Documentul va fi emis gratuit, în termen de cinci zile și va fi valabil până la trei luni. Autoritățile din Serviciul de Migrație al Ucrainei vor înmâna certificatul unui reprezentant legal, unui membru de familie sau îl vor trimite Ministerului Reintegrării pentru a fi transmis mai departe persoanei aflate în străinătate fără acte de identitate asupra sa./mamarie/sdan/sdm2

(HROMADSKE TV – 14 noiembrie)