Majorarea impozitelor pe clădiri a fost amânată

„Radiojurnal” – Realizator: Laurenţiu Văduva – Majorarea impozitelor pe clădiri a fost amânată pentru 1 ianuarie 2025, potrivit deciziei luate de deputaţii din comisia de buget-finanţe, care au eliminat astfel prevederile introduse de Senat. Acest for adoptase mărirea impozitelor cu până la 50%. De asemenea, deputaţii au hotărât să menţină supraimpozitarea contractelor part-time, introdusă de la 1 august prin ordonanţă de urgenţă. Reporter: Petruţa Dinu
Reporter: Deputații au decis să fie menținută supraimpozitarea contractelor part-time, deși reprezentanții USR au făcut front comun cu deputații PNL fără succes. Ambele partide depuseseră amendamente, care solicitau eliminarea acestei măsuri, dar care au fost respinse la vot. Reprezentanții opoziției au criticat ordonanța în totalitatea ei, arătând, pe de o parte, că măsurile încurajează munca la negru, iar pe de altă parte descurajează investițiile.
Deputatul USR Claudiu Năsui: Se supraimpozitează munca part-time, după ce chiar unul dintre partidele din această coaliție se lăuda că au reușit în legislatura anterioară să elimine această aberaţie, cum chiar dânşii spuneau. Nu mai zic de impozitele locale care au crescut cu 25% prin această ordonanță. Singurul lucru responsabil este respingerea acestei ordonanțe.
Reporter: La rândul lor, reprezentanții puterii au explicat că impozitele locale nu vor crește în condițiile în care cetățenii sunt deja afectați de criza din energie și de scumpirile provocate de creșterea inflației.
Deputatul PSD, Alfred Simonis: În forma care va fi adoptată vor elimina acele majorări cu 50%, vor proroga intrarea în vigoare a acelei baze de date a notarilor din România, până în 2025 cel puțin, urmând ca până în 2025, să fie identificare eventuale lacune ale acestui forme a ordonanței sau a legii de adoptare a ordonanței.
Reporter: Decizia finală aparține plenului Camerei Deputaților și va fi luată cel mai probabil săptămâna viitoare./lcoman/ilapadat

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (16 noiembrie)