Angajamentele României în cadrul PNRR cu privire la pensii nu împiedică majorarea acestora la anul (Nicolae Ciucă)

Reporter: Cristiana Sabău – Realizator: Amalia Bojescu – Angajamentele României în cadrul PNRR cu privire la pensii nu împiedică majorarea acestora la anul – afirmă premierul Nicolae Ciucă. El a declarat, într-o conferință de presă la Sighetu Marmației, că există fonduri pentru o creștere cu 15%, iar o decizie va fi luată în coaliție. În ceea ce privește pensiile militarilor, Nicolae Ciucă a reafirmat că acestea nu sunt pensii speciale, ci de serviciu.
Nicolae Ciucă: Pensiile militare au fost modificate prin lege și sunt pe bază de contributivitate. Continuăm să susținem reforma sistemului de pensii pe bază de contributivitate și în demersurile pe care le vom face în continuare cu Comisia Europeană, să ajungem foarte clar la înțelegere, în conformitate cu principiile pe care le respectă și celelalte state din Uniunea Europeană, vizavi de pensiile militare, conform cărora nu sunt pensii speciale, ci sunt pensii de serviciu./abranescu/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (18 noiembrie)