Se deschide Târgul de Crăciun din Capitală

Târgul de Crăciun din București se deschide în această dimineață, de la ora 10:00, în Piața Constituției. Printre atracțiile din acest an sunt: concertele live, căsuța lui Moș Crăciun, patinoarul, caruselul și roata panoramică. Târgul are și peste 80 de căsuțe din lemn, unde comercianții își expun oferta de sezon. Pentru iubitorii fotbalului este amplasat un ecran uriaș, pe care vor fi transmise meciurile din Campionatul Mondial de Fotbal. Publicul are acces gratuit de luni până vineri, între orele 12:00 și 23:00, iar în weekenduri, între orele 10:00 și 23:00. Pentru buna desfășurare a târgului, traficul rutier este restricționat pe prima bandă de circulație a inelului Piața Constituției. Evenimentul organizat de Primăria Capitalei a costat aproximativ 4 milioane de lei din bugetul municipal./eradu/avladucu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 noiembrie)