Romfilatelia îl omagiază pe George Emil Palade

Bucureşti, 22 noiembrie 2022

Romfilatelia s-a alăturat celei mai prestigioase instituţii de cultură a ţării, Academia Română, pentru a-şi face o datorie de onoare din a omagia înaintaşii, mari personalităţi ale ştiinţei şi culturii române, recunoscând astfel contribuţia lor la îmbogăţirea zestrei de idei şi de remarcabile realizări a lumii. Prin colaborarea conform parteneriatului încheiat de cele două instituţii, sub cupola Academiei s-au reunit specialişti din România printre care: Academician Maya Simionescu, director general Institutul de Biologie și Patologie celulară „Nicolae Simionescu”, Academician prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea şi membri ai Academiei de Ştiinţe din Republica Moldova, alături de prof. Randy Schekman de la Universitatea Berkeley, laureat Nobel la rândul lui, pentru o restituţie binemeritată – astăzi,  George Emil Palade. Savantul de origine română a fost răsplătit cu Premiul Nobel în 1974 pentru cercetări care au dus la  dezvoltarea biologiei celulare moderne. Cu această ocazie Romfilatelia a lansat un panou filatelic dedicat ilustrului cercetător, ca o înaltă apreciere a eforturilor  sale în domeniul medicinei şi biologiei.