Context
” După priveliştea lumii, după minunile naturii, nimică nu este mai interesant, mai măreţ, mai vrednic de luarea noastră aminte decât Istoria.”
Așa își începea discursul Mihail Kogalniceanu, la 24 noiembrie 1843 (6 decembrie – calendarul vechi), la Academia Mihăileană din Iași. În dizertația sa, intitulată ”Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie naţională” , cunoscutul om politic, istoric şi scriitor definea istoria şi rolul ei în cristalizarea conştiinţei naţionale.
” Istoria, domnilor mei, după zicerea autorilor celor mai vestiţi, este adevărata povestire şi infăţişare a întâmplărilor neamului omenesc; ea este rezultatul vârstelor şi al experienţei. Se poate, dar, cu drept cuvânt, numi glasul seminţiilor ce au fost şi icoana vremii trecute. Karamzin, în alte cuvinte, o numeşte testamentul lăsat de către strămoşi strănepoţilor, ca să le slujească de tălmăcire vremii de faţă şi de povăţuire vremii viitoare. În această privire atât de importantă, istoria, după Biblie, trebuie să fie, şi a fost totdeauna, cartea de căpetenie a popoarelor şi a fieştecărui om îndeosebi; pentru că fieştecare stare, fieştecare profesie află în ea reguli de purtare, sfat la îndoirile sale, învăţătură la neştiinţa sa, îndemn la slavă şi la fapta bună.” – rostea, cu însuflețire, Mihail Kogălniceanu.
Lecţia de deschidere a cursului de istorie naţională, ulterior susţinut de Mihail Kogălniceanu a fost o piatră de temelie pentru istoria învăţământului românesc modern, a culturii naţionale, pentru istoria şi ideologia epocii paşoptiste.
Pe de altă parte, lecţia de deschidere și tot cursul marchează un început pentru istoria patriei ca materie, deoarece, până în anul şcolar 1843-1844, istoria naţională nu se studiase ca disciplină individuală în cadrul programei de studii de la Academie. Existau doar referiri la trecutul românesc, integrate în anumite capitole din lecţiile de istorie universală (istoria ”pragmatică” universală – anul I filosofie, ”încheierea” istoriei universale – anul II) sau de cronologie istorică. Discursul din 24 noiembrie 1843 a constituit totodată o lecție inaugurală și a fost imprimat la scurtă vreme în ”Cantora Foaei săteşti” şi retipărită în nr.37 al ”Propăşirei” din 24 septembrie 1844, cu specificarea: ”Acest curs s-au ţinut în semestrul de iarnă al anului trecut, în care am tratat istoria românilor, până la întemeierea Principatelor.
Deosebite împrejurări m-au silit să-l întrerup. Domnul ştie când ele nu vor mai fi pentru ca să pot urma o materie atât de importantă mai ales în vremile de faţă”. Celebra lecţie va sluji drept prefaţă şi primului volum din ”Letopiseţele Ţării Moldovei” (Iaşi, 1852), va fi reprodusă de Gheorghe Bariţiu în ”Foae pentru minte, inimă şi literatură”.
Discursul lui Kogălniceanu reprezintă un document despre rolul și importanţa istoriei. În el sunt punctate câteva argumente în favoarea acestui curs, dar și o pledoarie ca această materie să trateze faptele poporului, mai mult decât ale conducătorilor:
”Departe de a fi părtinitorul unui simtiment de ură către celelalte părţi ale neamului meu, eu privesc ca patria mea toată acea întindere de loc unde se vorbeşte româneşte şi ca istoria naţională istoria Moldaviei întregi, înainte de sfâşierea ei, a Valahiei şi a fraţilor din Transilvania. Această istorie este obiectul cursului meu; întinzându-mă, cum se înţelege de la sine, mai mult asupra întâmplărilor Moldaviei, nu voi trece sub tăcere şi faptele vrednice de însemnat ale celorlalte părţi ale Daciei şi mai ales ale românilor din Valahia, cu care suntem fraţi şi de cruce, şi de sânge, şi de limbă, şi de legi. Prin urmare, vă rog să însemnaţi că eu nu voi descrie faptele deosebit după ani şi zile, ci într-un chip colectiv. Până acum toţi acei ce s-au îndeletnicit cu istoria naţională n-au avut în privire decât biografia domnilor, nepomenind nimică de popor, izvorul tuturor mişcărilor şi isprăvilor şi fără care stăpânitorii n-ar fi nimică.
Mă voi sili să mă feresc de această greşeală de căpetenie; ci, pe lângă istoria politică a ţărilor, atât cât voi fi ajutat de documenturile şi tradiţiile vechi, voi căuta a vă da şi o idee lămurită asupra stării sociale şi morale, asupra obiceiurilor, prejudeţelor, culturii, negoţului şi literaturii vechilor români.”
În discurs, oratorul dă prioritate istoriei naţionale în fața celei universale. Acesta înţelege prin patria sa ”toată acea întindere de loc unde se vorbeşte româneşte, şi, ca istorie naţională, istoria Moldaviei, a Valahiei şi a fraţilor din Transilvania.
Mihail Kogălniceanu a fost profesor la Academia Mihăileană până în primăvara anului 1844, când, din cauza abordării sale naţionaliste, a fost oprit să mai continue. Protectoratul rusesc încerca să oprească dezvoltarea conştiinţei naţionale româneşti prin intermediul unui institut superior de învăţământ.
Mihail Kogălniceanu (6 septembrie 1817, Iaşi – 20 iunie 1891, Paris) a fost om politic, istoric, scriitor, jurnalist, diplomat, membru fondator al Societăţii Academice Române şi preşedinte al Academiei Române. A fost colaborator apropiat al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, iar cei doi bărbaţi de stat au întocmit împreună un amplu plan de reforme ce au pus bazele constituirii statului român modern. Preşedinte al Consiliului de Miniştri, titular la Ministerul de Interne şi Ministerul de Externe, Kogălniceanu a fost unul dintre cei mai importanţi oameni de stat ai generaţiei sale. Totodată, Mihail Kogălniceanu a fost unul dinte cei mai mari oameni de cultură ai veacului al XIX-lea, contribuind cu succes la cercetarea istoriei naţionale şi dezvoltarea literaturii româneşti.
Academia Mihăileană a fost prima instituţie de învăţământ superior din Moldova. A fost înfiinţată la Iaşi de domnitorul Mihail Sturdza, cu ajutorul lui Gheorghe Asachi şi a mai multor oameni de cultură ai vremii. Inaugurarea sa a avut loc la 16 iunie 1835. La început cursurile erau de 4 clase (2 inferioare şi 2 superioare), dar cu timpul au ajuns la 7 clase. În cursul superior se predau la început filosofia şi dreptul, iar mai apoi s-au înfiinţat catedre pentru toate ramurile ştiinţifice (chimie, matematică, arhitectură, etc.). Printre profesorii care au predat aici s-au aflat personalităţi de prim-rang ale culturii româneşti: Mihail Kogălniceanu, Ion Ghica, Ion Ionescu de la Brad, Eftimie Murgu, Damaschin Bojinca, Cristian Flechtenmacher. (Autor : Alexandru Balaci)
Bibliografie
https://www.globalinfo.ro/z/mihail_kogalniceanu_cuvant_deschiderea_cursului_istorie_nationala.html
Augustin Z.N. Pop – ”Pe urmele lui Mihail Kogălniceanu” (Bucureşti, 1979).
”Academia Mihăileană (1835-1848). Menirea patriotică a unei instituţii de învăţământ’ – Gabriel Bădărău, Editura Junimea, 1987
