Aproximativ 200 de TIR-uri așteaptă la granița dintre România și Republica Moldova

Aproximativ 200 de TIR-uri, în mare parte cu numere de Ucraina și Republica Moldova, așteaptă în cozi care se întind pe mai mulți kilometri pe drumul european E584, aproape de punctul de trecere a frontierei dintre municipiul Galați și Giurgiulești, Republica Moldova. Este vorba despre autocamioane care au adus cereale în România și acum așteaptă să revină în țările din care au plecat. Șoferii de TIR stau trei sau patru zile în coloană până ajung să li se prelucreze documentele. Aglomerația este provocată și de întreruperile frecvente de curent electric din Republica Moldova și Ucraina. Pentru a reduce aglomerația, Poliția de Frontieră direcționează tirurile cu numere de Republica Moldova către cel de-al doilea punct de trecere a frontierei, situat în localitatea Oancea, din județul Galați – transmite corespondentul RRA, Maria Măndiță./abranescu/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 noiembrie)