Europol anunță destructurarea unei mari rețele de traficanți de cocaină

Poliția din Europa a destructurat „un supercartel” al drogurilor responsabil pentru o treime din traficul de cocaină de pe continent. Potrivit Europol, s-au efectuat aproximativ cincizeci de arestări.

Polițiști din Franța, Spania, Belgia, Țările de Jos și SUA au fost implicați în operațiunea care s-a finalizat cu destructurarea unei întregi rețele de infractori. Amploarea operațiunii este imensă, cartelul controlând o treime din totalul cantității de cocaină ce traversa Europa. Printre persoanele arestate se numără șase ținte de mare importanță, reținute în Dubai.

Membrii rețelei foloseau metode de comunicații criptate pentru organizarea transporturilor, ce proveneau în principal din America de Sud și intrau în Europa prin porturile Anvers și Rotterdam, relatează corespondentul BBC./cstoica/csimion

BBC SERVICIUL MONDIAL – 28 noiembrie