Jumătate dintre țările UE vor fi în recesiune în 2023 – declară FMI

„Jumătate din Uniunea Europeană va intra în recesiune anul viitor”, a declarat președintele Fondului Monetar Internațional, Kristalina Gheorghieva, într-o conferință de presă ţinută la Berlin împreună cu cancelarul german Olaf Scholz și cu președinții principalelor instituții economice internaționale.
Potrivit Kristalinei Gheorghieva, primele semnale ale recesiunii vor fi deja vizibile din al patrulea trimestru al anului în curs, confirmând previziunile privind încetinirea creșterii economice mondiale pentru al treilea an consecutiv./oavram/cvanatoru

(www.rainews.it – 29 noiembrie 2022)