Aderarea Bulgariei la Schengen rămâne prioritatea principală

Ministrul adjunct de externe al Bulgariei, Kostadin Kodjabaşev, care este şi purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe de la Sofia, a susţinut, joi, briefingul de presă săptămânal. Kodjabaşev a subliniat că aderarea Bulgariei la Schengen până la sfârşitul acestui an rămâne prioritatea principală. „Bulgaria a dovedit că este un partener de încredere, gata să conducă un dialog cu toate statele membre pentru admiterea noastră în Spaţiul Schengen. Continuăm să depunem eforturi pe toate fronturile pentru a ajunge la o soluţie care să se aplice Bulgariei, României şi Croației. O comisie specială a constatat că nu există probleme în ceea ce priveşte aplicarea condiţiilor legislaţiei Schengen şi a constatat că ţara noastră este pregătită. Pe 16 noiembrie a avut loc o misiune suplimentară la Sofia şi la Consulatul nostru General din Istanbul. După evaluare, echipa de experţi a Comisiei Europene a confirmat că Bulgaria îndeplineşte condiţiile legislaţiei Schengen. Comisia Europeană a solicitat Consiliului UE să ia o decizie privind aderarea la Schengen. Bulgaria şi România nu numai că respectă cerinţele, ci şi-au consolidat semnificativ şi întreaga legislaţie în toate dimensiunile sale. De asemenea, continuăm eforturile diplomatice pentru a ajunge la o soluţie pozitivă. Comisia Europeană ne susţine pe deplin în acest proces. Avem veşti pozitive din Suedia, după ce Partidul Social Democrat Suedez a susţinut oficial aderarea Bulgariei şi României la Schengen. Purtăm un dialog la cel mai înalt nivel politic cu Ţările de Jos”, a explicat diplomatul bulgar./ddaniela/ilapadat

(www.focus-news.net – 1 decembrie)