Plafonarea preţului petrolului rusesc la 60 de dolari barilul nu este serioasă, susţine preşedintele Ucrainei

Plafonarea prețului la 60 de dolari pentru petrolul rusesc transportat pe mare, convenită de Grupul celor șapte națiuni (G7) și Australia nu este serioasă și nu va face mare lucru pentru a descuraja Rusia să ducă războiul în Ucraina, a declarat sâmbătă președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Uniunea Europeană urmează acum să aprobe plafonul, după ce G7 și Australia au ajuns la un acord vineri, măsura având ca scop reducerea veniturilor Rusiei din vânzarea de petrol, prevenind în același timp o creștere bruscă a prețurilor globale. „Nu ați putea numi o decizie serioasă stabilirea unei astfel de limite pentru prețurile rusești, care este destul de confortabilă pentru bugetul unui stat terorist. Este doar o chestiune de timp până când oricum va trebui să fie folosite instrumente mai puternice. Este păcat că acest timp va fi pierdut”, a declarat Volodimir Zelenski într-o declaraţie video. Andri Iermak, șeful administrației prezidenţiale ucrainene, a declarat anterior că plafonul ar trebui să fie stabilit la 30 de dolari „pentru a distruge mai repede economia inamicului”. Volodimir Zelenski susţine că lumea a dat dovadă de slăbiciune prin stabilirea plafonului la 60 de dolari, care, potrivit lui, ar umfla bugetul Rusiei cu 100 de miliarde de dolari pe an. „Acești bani… vor merge spre destabilizarea în continuare tocmai a acelor țări care încearcă acum să evite deciziile serioase”, a spus el./mbaciu/ilapadat

(REUTERS – 3 decembrie)