Ţările de Jos au oferit cel mai bun cadou de Crăciun tuturor euroscepticilor (vicepreşedintele Bulgariei)

Vicepreşedintele Bulgariei, Iliana Iotova, a criticat decizia Guvernului olandez de a bloca admiterea Bulgariei în Spaţiul Schengen. Iotova le-a transmis politicienilor bulgari că această decizie nu trebuie să devină un argument pentru noi ciocniri politice interne: „Cred că cea mai bună şi categorică reacţie a avut-o aseară (vineri seară – n.r.) preşedintele Rumen Radev, şi calificarea pe care a făcut-o de atitudine cinică într-un cuvânt caracterizează această situaţie. Ţările de Jos au oferit cel mai bun cadou de Crăciun tuturor euroscepticilor, partidelor populiste din Europa şi celor care nu doresc o Europă puternică. Prin decizia lor, tolerează standardele duble în Europa, ceva care nu stă la baza creării Uniunii Europene, ca să nu mai vorbim despre valori precum solidaritatea, empatia, ajutorul reciproc, respectul reciproc”, a menţionat vicepreşedintele Bulgariei./ddaniela/sdm2

(www.bnr.bg – 3 decembrie)