Scriitorul algerian Habib Tengour este laureatul Premiului Benjamin Fondane 2022, acordat de ICR Paris

Pe 8 decembrie 2022, în cadrul unui ceremonii speciale, ICR Paris acordă Premiul de Literatură Francofonă „Benjamin Fondane” scriitorului algerian Habib Tengour.

Înființat în 2006 de ICR la inițiativa scriitoarei Magda Cârneci, acest premiu se acordă anual sub egida Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) unui autor francofon care nu este născut francez, cu o activitate culturală şi civică importantă, legată de promovarea ideilor umaniste şi a limbii franceze în mediul internaţional.

Habib Tengour, născut în Algeria în 1947, a devenit una dintre cele mai ascultate și respectate voci ale literaturii francofone din Maghreb. A publicat 15 cărți și a fost distins cu Premiul European pentru Poezie Dante, în 2016, pentru întreaga sa operă.

Juriul, format din poeții Jean-Pierre Simeon, Jacques Darras, André Velter, Magda Cârneci și editorul Michel Carassou, îi acordă premiul Fondane 2022 pentru activitatea sa literară care a îmbogățit patrimoniul limbii franceze, pentru prezența sa prolifică în domeniul literaturii francofone și arabe, pentru calitatea poeziei și a scrierilor sale în proză, pentru angajamentul său constant în promovarea păcii.

Premiul Fondane face parte din constelația extrem de activă a francofoniei care are în vedere cei peste 350 de milioane de locutori de franceză din lume. Laureatul de anul acesta, Habib Tengour, scriitor franco-algerian care continuă linia suprarealist-cotidianistă a poeziei de limbă franceză, e o dovadă a acestei deschideri către mixajele culturale de calitate.” (Magda Cârneci, scriitoare, membră a juriului Premiului Fondane)

Între laureații edițiilor anterioare se numără poeta israeliană de origine română Bluma Finkelstein, scriitorul umanist tunisian Abdelwahab Meddeb, cehul Petr Kral sau chadianul Nimrod. Premiul onorează memoria lui B. Fundoianu / Benjamin Fondane (1898-1944), scriitor evreu de origine română care, stabilit în Franța în anii 1920, și-a scris opera principală în limba franceză. Poet, eseist, filosof existențialist, Benjamin Fondane a murit tragic în lagărul de la Auschwitz.

Ceremonia de decernare are loc la Palatul Béhague, sediul Ambasadei României în Franța, joi, 8 decembrie, începând cu ora 18.30, înaintea concertului de jazz dedicat Zilei Naționale și susținut de formația JazzyBIT.

Organizator: Institutul Cultural Român de la Paris. Parteneri: Ambasada României în Franța, Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF).

Pentru mai multe informații: Habib Tengour – Laureat al Premiului Fondane 2022