Cancelarul german, Olaf Scholz, a anunţat că Germania va renunţa complet în viitor la resursele energetice din Rusia

Cancelarul german, Olaf Scholz, speră că în viitor țara sa va putea renunţa complet la resursele energetice rusești. ‘În momentul de faţă luăm deciziile necesare pentru a deveni independenți pe termen lung’, a adăugat el, într-un interviu acordat ziarelor, aparținând grupului media Funke. Scholz este încrezător că Germania va supraviețui cu succes în această iarnă și va rămâne o putere industrială puternică. Potrivit acestuia, Berlinul mizează pe noile canale de import de resurse energetice. Totodată, cancelarul consideră că nu vor mai putea exista prețurile care existau înainte de conflictul ucrainean. ‘Începând din 2045, dorim să fim complet neutri, din punct de vedere climatic, și să producem energie, fără a folosi gaze naturale, cărbune sau petrol’, a spus Scholz. El a mai afirmat că, după încheierea conflictului ucrainean, este dispus să revină la convorbiri cu Rusia pe tema controlului asupra armelor în Europa. ‘Suntem pregătiți pentru a purta convorbiri cu Rusia cu privire la controlul asupra armelor în Europa, am discutat despre aceasta chiar înainte de conflict, iar poziția noastră nu s-a modificat’, a spus cancelarul. Scholz a confirmat că Germania va continua să ofere asistență Ucrainei. Potrivit informațiilor din presă, la începutul acestei săptămâni, Bundeswehr a predat Kievului 20 de vehicule blindate Dingo și două remorci şi transportoare cisternă M1070 Oshkosh. Sunt pregătite pentru a fi livrate în viitorul apropiat în Ucraina 18 obuziere de artilerie autopropulsate cu roți ACS RCH-155, echipamente auto, senzori anti-dronă. În interviu, cancelarul a remarcat însă că, în același timp, Berlinul va depune eforturi pentru a preveni un conflict direct între NATO și Rusia. „Facem tot ce ne stă în putere pentru a preveni un război direct între Rusia și NATO. Într-un astfel de conflict, ar exista doar perdanți la nivelul întregii lumi”, a spus el./vdraguta/gpodea

www.interfax.ru – 8 decembrie