și acasă e atât de frig…
trupul meu se înclină în direcția uitării,
iar somnul nu mai miroase a somn,
miroase a vise moarte
și a desprindere de realitate.
văd clanța prăfuită a ușii vechiului cămin
destrămându-se lent până atinge inexistența
și fotografii șterse ale timpului, ce odată a fost îndeajuns,
roiesc în jurul meu, precum niște corbi deprimați și triști
care stârnesc o furtună de amintiri incoerente
și apoi pleacă.
la fel ca toți ceilalți.
și numai regretul rămâne etern…
Scamarohin Ioana – Alessia
Clasa a XI-a F
Prof. Liana Hera
