Dincolo de durere… Mărturii din închisorile comuniste

Reeducarea la Târgşor (III)

Aprilie 1949: de la Suceava, este trimis la Târgşor primul lot de studenţi • aici „reeducarea” se face paşnic şi benevol, prin lecturi din ziarul Scânteia, intonarea Internaţionalei, comentarea tezelor marxiste, ca la un fel de cenaclu • deţinuţii, unii dintre ei minori, formează două tabere: reeducaţii şi reticenţii • toamna 1949: Târgşorul este vizitat de însuşi general-maiorul Alexandru Nicolschi, adjunct la Ministerul de Interne, împreună cu alte vârfuri ale ministerului • dintre zeloşii deţinuţi reeducaţi de aici se vor recruta torţionarii de la Gherla (decembrie 1950) şi Canalul Dunăre-Marea Neagră (noiembrie 1950) •  deşi la Târgşor experimentul este mai omenos, totuşi, au existat aproximativ 70 de victime printre deţinuţii care au fost izolaţi şi bătuţi.


de Silvia Iliescu
de Silvia Iliescu

Răzvan Pârâianu, elev la Liceul „Marele Voievod Mihai din Bucureşti, a fost arestat la 18 ani, chiar înainte de a-şi da examenul de bacalaureat. Securitatea aflase că făcea parte dintr-o organizaţie anticomunistă printre ale cărei manifestări a fost încercarea de a arunca în aer statuia „Eroului Rus” aflată pe atunci în Piaţa Victoriei. În 1949 a fost condamnat la trei ani de închisoare pe care i-a făcut la Târgşor şi la Canalul Dunăre-Marea Neagră.

„Am avut mâncare bună”

„La Târgşor, fără discuţie, a fost o închisoare de… faţă de ce a fost dincolo, la alte închisori, ei au vrut să ne câştige [pe noi, elevii]…[…] Reeducarea a venit când au venit cei de la Suceava. […] Înainte de venirea sucevenilor, erau nişte ateliere şi lucram în ateliere, ţesătorie – eram un ţesător extraordinar, băteam recorduri acolo! După aia mi-am dat eu seama că nu puteam să suport să facă cineva metri [de ţesătură] mai mult decât mine… aşa o concepţie greşită am avut, după aia mi-am dat seama. […] Noi veneam de la Jilava unde era ceva îngrozitor! Când am venit la Târgşor, când s-au uitat ăştia la noi – că erau băieţi care erau deja – eram nişte stafii, eram ceva îngrozitor, eram total nehrăniţi, total! Aici a fost cu totul altceva, adică am avut mâncare mulţumitoare… în sfârşit… nu pot să spun, dar. în orice caz, faţă de ce era la Jilava şi faţă de alţii, alte puşcării – nu mai vorbesc de Piteşti – am avut mâncare bună.”

Grupul „nobilii”

„Ei au încercat… a venit un comunist, un muncitor, care să ne vorbească. Şi ne strângeau şi ăsta vorbea. Noi eram elevi, dar nu eram proşti, eram elevi care toţi eram citiţi şi ăsta era total… habar nu avea de nimica! De exemplu, spunea <anglo-americanii şi englezii>. Râdeam, era ceva… Abia aşteptam să vină să ne mai spună nişte [perle]… <asasinarea bălţilor>!… Era ceva extraordinar!

Pe urmă, a venit un oarecare Burada – cred că era ţigan – ăsta a pus şaua [pe noi], adică a început să facă treabă serioasă… Acuma noi eram la fabrică; pe urmă ne-a scos din fabrică, pe cei refractari, ne-a scos din fabrică, a încercat să ne reeduce, ne-a băgat la izolare. […]

Noi eram din Bucureşti, eram aşa-zisul grup din Bucureşti, ni se spunea <grupul nobilii>. De ce ni se spunea <nobilii>? Pentru că puneam o faţă de masă când mâncam, mâncam împreună şi gardianul spunea: <Ia uite, nobilii, şi-au pus faţă de masă!> Şi <nobilii> ne-a rămas.”

„Nu fac reeducare”

„La izolare ne-au băgat când nu am mai vrut să facem reeducare, am refuzat total… [Cu alţii] au făcut după aia reeducare, dar nu era o reeducare gravă, dar noi nu am vrut să facem absolut nimic, noi nu am vrut să citim Istoria partidului comunist, nu am vrut să facem nimic, am fost refractari. Mulţi au făcut, dar nu au făcut nimic rău, în afară de sucevenii care erau altfel organizaţi. Şi eram circa 14-16, cam aşa, 16 inşi care eram într-o cameră cam ca asta. Ştiu că odată ne-a trăsnit, era o mare furtună şi stăteam pe un culoar, aşa, şi era o placă mare care astupa o uşă. Şi prin placa aia – eu nu ştiu cum am scăpat atunci de la moarte! – a trecut o jerbă de foc. […]

[Pe] ei îi auzeam, cântau Internaţionala, citeau cartea asta, cum o cheamă, Istoria partidului comunist. Eu i-am spus lui… ăsta care venea să mă convingă: <Domnule, dacă îmi daţi o carte, chiar dacă este Istoria partidului comunist, eu o citesc, citesc absolut orice carte, dar nu fac nici un fel de sistem politic, să mă asculte cineva, să spun, să vorbesc, să discut, nimic! Îmi daţi orice carte, citesc absolut orice carte…> Sigur că nu le-a convenit treaba asta, ei vroiau o altă [atitudine]…

Atunci ne-au scos din fabrică, era o fabrică acolo, un atelier de pânză, războaie, războaie manuale şi mecanice, şi am mai stat câteva zile şi pe urmă ne-au băgat la izolare. Ne-au întrebat, ne-au chemat… a fost o scenă extraordinară. Era o sală mare, aşa, foarte mare, cu scaune, şi toţi ăştia eram pe scaune şi în faţă era o masă unde era directorul închisorii [Spirea Dumitrescu], era Burada, ăsta, nu ştiu care mai era… zice: <Pârâianu, vrei să faci reeducare?> <Nu vreau să fac…> – eram despărţiţi unul de altul, nu stăteam unul lângă altul, să nu spună că ne influenţăm. Cutare… <Nu fac reeducare!> Cutare… <Nu fac reeducare!> Şi în momentul ăla a izbucnit: <Criminalii! Scoate-i de aici şi bagă-i la izolare!> Aşa… niciunul nu a cedat! Încă, eu pe Mircea Stancu, săracul, [l-am sfătuit]: <Mă, tu ai condamnare 10 ani de zile, zi, mă, că faci reeducare, că ai încă 10 ani de zile…> Nu a vrut, <Nu fac…>”

[Interviu de Lavinia Ivaşcu, 2000]