Dmitri Peskov a declarat că subiectul armistițiului de Anul Nou în Ucraina nu se află pe ordinea de zi în Rusia

Autoritățile ruse nu analizează posibilitatea de a declara un armistițiu de Crăciun sau Anul Nou în Ucraina, a declarat, miercuri, jurnaliştilor purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov. „Nu, nu s-au primit propuneri de la nimeni, un astfel de subiect nu se află pe ordinea de zi în Rusia” – a spus reprezentantul Kremlinului, ca răspuns la întrebarea dacă autoritățile ruse analizează posibilitatea unui armistițiu de Crăciun sau de Anul Nou și dacă sunt gata să răspundă unei astfel de propuneri din partea Kievului./ssirbu/lalexandrescu

www.tass.ru – 14 decembrie