Conferința internațională ONG 2022

„Să rupem barierele – Rolul organizațiilor societății civile pentru un viitor durabil” – aceasta este tema conferinței internaționale care a început miercuri, 14 decembrie, la sediul UNESCO din Paris. Conferința reunește ONG-urile care au un parteneriat special cu UNESCO și are ca obiectiv examinarea stadiului lor de colaborare cu organizația. În timpul lucrărilor a fost realizat un bilanț al acțiunilor colective întreprinse de ONG-uri în 2021 și 2022, iar în următoarele două zile sunt programate dezbateri privind cooperarea în următorii doi ani. Vineri, participanții vor alege un nou președinte al Conferinței, ca și un nou Comitet de legatură ONG-UNESCO.
Printre organizațiile participante se numără și URTI, vice-președinția acestei organizații a audiovizualului francofon fiind deținută de Radio România.
În programul de joi, 15 decembrie, este prevăzută printre altele, o ședință tematică privind „Rolul și viitorul organizațiilor societății civile și a parteneriatelor în mișcarea mondială pentru transformarea educației într-o lume în criză și în plină bulversare”.
Conferința internațională a ONG-urilor partenere ale UNESCO are loc din doi în doi ani. Carmen Ionescu, RADOR