Oleksi Arestovici vorbeşte despre un conflict prelungit şi susţine că războiul nu se va încheia în următoarele șase luni

Războiul la scară largă al Rusiei împotriva Ucrainei poate fi calificat drept un conflict prelungit, pentru că, probabil, ostilitățile nu se vor încheia în următoarele șase luni – potrivit lui Oleksi Arestovici, consilier în cadrul Biroului Președintelui de la Kiev. „Conflictul prelungit nu este pe placul nimănui și este periculos pentru toată lumea. Chiar și Sun Tzu (strateg chinez, autor al celebrei lucrări Arta războiului – n.r.) a spus că războiului îi place viteza și nu-i place amânarea” – a declarat Arestovici. Acesta a explicat ce anume poate fi numit „conflict prelungit”. „Adică un an și jumătate până la doi ani sau mai mult (de ostilităţi, n.r.). Da, peste două luni, va fi deja mai mult de un an. Înțelegem că războiul nu se va termina în două luni. De asemenea, eu bănuiesc că nu se va termina în şase luni după ce vor trece aceste două luni” – a mai declarat consilierul. Potrivit lui Arestovici, „un an și jumătate (de ostilităţi, n.r.), în principiu, poate fi calificat drept un conflict prelungit”./sdan/cpodea

Agenția de presă RBC – 18 decembrie