Ucraina va readuce Crimeea sub controlul său (Oleksi Danilov)

Oleksi Danilov, secretarul Consiliului de Securitate și Apărare Națională de la Kiev, a declarat că Ucraina va readuce Crimeea sub controlul său, iar tranșeele pe care rușii le sapă pe teritoriul peninsulei nu îi vor ajuta.

„Pot să spun: acestea (tranșeele – n.r.), cu siguranță, nu îi vor ajuta (pe ruşi – n.r.). Crimeea va fi returnată și va fi returnată numaidecât – într-un mod care va fi hotărât de conducerea noastră politică şi militară. Dacă va fi necesar să luptăm pentru Crimeea, vom lupta și nu vom întreba pe nimeni. Acesta este pământul nostru și trebuie să se întoarcă acasă” – a afirmat Danilov.

De asemenea, potrivit secretarului Consiliului de Securitate și Apărare al Ucrainei, rușii care s-au mutat în Crimeea vor pleca la fel de ușor cum au ajuns acolo. „Acesta este pământul nostru. Ei trebuie să trăiască potrivit legilor noastre. Dacă au ocupat încăperile în care locuiau cetățenii noștri, cum să nu trebuiască să le elibereze? Lucrurile furate nu aduc niciodată fericire. Nu trebuie să furi” – a adăugat Danilov./mamarie/sdan/gpodea

Agenția de presă RBC – 18 decembrie