Rusia este gata să negocieze cu toate părţile implicate în războiul din Ucraina, afirmă Vladimir Putin

Rusia este gata să negocieze cu toate părţile implicate în războiul din Ucraina, însă Kievul şi susţinătorii occidentali ai acestuia au refuzat să se angajeze în convorbiri, a declarat preşedintele rus, Vladimir Putin, într-un interviu difuzat duminică.

Invazia Rusiei în Ucraina, la 24 februarie, a declanşat cel mai sângeros conflict din Europa, de la Al Doilea Război Mondial şi cea mai amplă confruntare între Moscova şi Occident, de la Criza Rachetelor Cubaneze, din 1962. Deocamdată, nu se întrevede un final al războiului.

Kremlinul a afirmat, anterior, că va lupta până când îşi va atinge toate obiectivele, în timp ce Kievul a spus că nu se va opri până când nu va fi scos de pe teritoriul său fiecare soldat rus, inclusiv din Crimeea, anexată de Rusia în 2014. „Suntem gata să negociem cu toată lumea despre soluţii acceptabile, însă acest lucru depinde de ei – nu noi suntem cei care refuză să negocieze, ei sunt”, a declarat Putin, la postul de televiziune Rossia 1.

Directorul CIA, William Burns, a declarat, într-un interviu publicat în luna decembrie, că, deşi majoritatea conflictelor se încheie cu negocieri, CIA estimează că Rusia nu îşi doreşte cu seriozitate, deocamdată, o negociere reală pentru a pune capăt războiului.

Un consilier al preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că Putin trebuie să „revină la realitate”, adăugând că Rusia este cea care nu vrea să negocieze. „Rusia a atacat unilateral Ucraina şi omoară cetăţeni”, a scris Podoliak pe Twitter. Rusia nu vrea negociere, ci încearcă să evite răspunderea.”/mbrotacel/gpodea

www.euronews.com – 26 decembrie