Calendarul evenimentelor, 30 decembrie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Ministere

* Ministerul Finanţelor prezintă date privind împrumuturile programate în luna ianuarie 2023 pentru refinanţarea datoriei publice şi finanţarea deficitului bugetului de stat

– Apărare, Interne

* Declaraţie de presă susţinută de un specialist al Direcţiei Rutiere – IGPR, privind măsurile de siguranţă luate pe linie rutieră, în perioada minivacanţei de Anul Nou – ora 13:00, DN 1, în zona Academiei de Poliţie

– Administrație

* Administraţia Fondului pentru Mediu lansează, vineri, cea de-a doua sesiune de înscriere a solicitanţilor unităţi administrativ – teritoriale organizate la nivel de comună, oraş sau municipiu în cadrul Programului Iluminat Public, suma alocată sesiunii de finanţare fiind de 500 milioane lei. Perioada de depunere a cererilor de finanţare în aplicaţia informatică, împreună cu documentaţia aferentă, începe în 30 decembrie 2022, ora 10:00, şi se va încheia pe 31 ianuarie 2023, ora 23:59, sau până la epuizarea bugetului

* Primăria Municipiului Bucureşti a deschis procedura de transparenţă decizională a procesului de elaborare a Proiectului de hotărâre privind aprobarea cuantumului componentelor Taxei Municipale pentru Apa Uzată (TMAU Faza 1 şi TMAU Faza 2) pentru anul 2023. Documentaţia poate fi consultată: pe pagina de internet a instituţiei – www.pmb.ro; link: https://www3.pmb.ro/institutii/cgmb/dezb_publica/proiecte; la sediul Primăriei Municipiului Bucureşti, Bd. Regina Elisabeta nr. 47, sector 5. Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparenţă decizională se pot depune până la data de 30 decembrie, pe site-ul www.pmb.ro; ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail: relatiipublice@pmb.ro; prin poştă pe adresa P.M.B. – Bd. Regina Elisabeta nr. 47, sector 5 – Directia Asistenţă Tehnică şi Juridică; la Registratura P.M.B. (C.I.D.R.C.), la adresa Bd. Regina Elisabeta, nr. 42, sector 5. Materialele transmise vor purta menţiunea „Propuneri pentru Proiectul de hotărâre privind aprobarea cuantumului componentelor Taxei Municipale pentru Apa Uzată (TMAU Faza 1 şi TMAU Faza 2) pentru anul 2023”. Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet a instituţiei, la secţiunea proiecte supuse dezbaterii publice, link: https://www3.pmb.ro/institutii/cgmb/dezb_publica/proiecte

– Economic

* Banca Națională a României publică date privind:

  • Indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor – trimestrul III 2022
  • Ratele dobânzilor practicate de instituţiile de credit – Noiembrie 2022 – date statistice

* Institutul Naţional de Statistică publică date privind Recensământul populaţiei şi locuinţelor runda 2021 (rezultate provizorii)

* Oficiul Naţional al Registrului Comerţului prezintă înmatriculările de firme în primele 11 luni din 2022

– Cultură

* Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti împlineşte 170 de ani de la fondare şi va marca evenimentul printr-o micro-expoziţie, tururi ghidate ale clădirii şi spectacole, în zilele de 30 și 31 decembrie. Din programul zilei:

  • Începând cu data de 30 decembrie, spectatorii vor putea viziona, în foaierul Sălii Ion Caramitru, o micro-expoziţie realizată de Muzeul TNB – De la Teatrul cel Mare la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” – 170 de ani de istorie, evocând prin afişe vechi, fotografii şi exponate rare din patrimoniul Muzeului, momente din istoria instituţiei. Vor fi expuse, până la sfârşitul lunii ianuarie 2023, câteva obiecte provenite din vechea clădire a Teatrului cel Mare, salvate din ruinele rămase după bombardamentul german asupra Bucureştiului din 24 august 1944, când teatrul a fost distrus. Expoziţia se deschide la ora 11:00, când este programat şi primul tur ghidat gratuit al zilei
  • Tururi ghidate gratuite: de la orele 11:00; 13:00, 15:00 şi 17:00. Vor putea fi vizitate noile săli, atelierele şi culisele Teatrului Naţional. Ca de obicei, locul de întâlnire va fi în foaierul Sălii Ion Caramitru, în faţa Agenţiei de bilete
  • Totodată, pe turnul scenei mari va fi proiectată, în această seară, o succesiune de imagini evocatoare, pentru a marca, simbolic, cei 170 de ani de existenţă ai TNB
  • Astăzi se vor juca în toate sălile şi pe toate scenele spectacolele:

– „Dineu cu proşti” de Francis Veber – ora 20:00, la Sala „Ion Caramitru”

– „Micul infern” de Mircea Ştefănescu – ora 19:00, la Sala Studio

– „Stupid fucking bird” de Aaron Posner – ora 19:30, la Sala Pictura

– „Nebun din dragoste” de Sam Sheppard – ora 20:00, la Sala Atelier

* Teatrul de Artă Bucureşti prezintă concertul Un Ceas De Cântec cu Maria Răducanu – ora 19:00, la Teatrul de Artă

* Comăneşti, jud. Bacău: Începe „Dansul Urşilor„, eveniment înscris Patrimoniul Mondial Cultural Imaterial UNESCO, capul de afiş al celei de-a 27-a ediţie a Festivalului „Datinilor şi Obiceiurilor Strămoşeşti” de la Comăneşti – ora 11:00, în faţa Primăriei Comăneşti. Alaiul va străbate centrul oraşului, până la scena special amenajată

* Deva: Concert de Anul Nou al Asociaţiei Uniunii de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România având ca temă „City Break”

* Iaşi: Programul zilei la Cinema Ateneu:

  • ora 11:00 – Puss in Boots: The Last Wish – Motanul încălţat: Ultima dorinţă – (regia Joel Crawford, Januel Mercado) – 3D/Dublat
  • ora 13:00 – I Wanna Dance with Somebody – (regia Kasi Lemmons) – AP 12
  • ora 16:00 – Cairo Conspiracy – Conspiraţie la Cairo – (regia Tarik Saleh) – N 15 – Nerecomandat sub 15 ani
  • ora 18:30 – Omul lui Dumnezeu – Man of God – (Yelena Popovic) – AG

– Sport

* Constanța: Este programat un meci din Grupa B a Cupei României la baschet masculin: CSM ABC Athletic Constanţa – SCM ”U” Craiova – ora 17:00, la Sala Sporturilor

* Gheorgheni: Se dispută meciul ACSH Gheorgheni – SC Miercurea Ciuc, care contează atât pentru Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă, cât şi pentru Erste Liga – ora 18:30, la Patinoarul Gheorgheni

* Mioveni: Se dispută un meci din etapa a 11-a a Ligii Naţionale de handbal feminin: CS Dacia Mioveni 2012 – CSM Bucureşti – ora 17:30, la Sala Polivalentă

* Târgu Mureş: Se dispută un meci din etapa a 9-a a Ligii Naţionale de baschet masculin: CS Municipal Târgu Mureş – ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca – ora 18:45, la Sala Sporturilor

– Diverse

* Galaţi: Are loc un Show culinar festiv pentru Anul Nou, în cadrul evenimentului „Orăşelul Lui Moş Crăciun”, desfăşurat în Parcul Spicu din Galaţi

– S-a întâmplat într-o zi de 30 decembrie

* Se împlinesc 100 de ani (1922) de când era adoptată, în unanimitate, de către primul Congres Unional al Sovietelor, Declaraţia privind crearea U.R.S.S. – Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. La 21.XII.1991, prin documentul de fondare a Comunităţii Statelor Independente – C.S.I, semnat la Alma-Ata, se consfinţea dispariţia U.R.S.S. de pe harta politică a lumii

* Cu 99 de ani în urmă (1923), avea loc, la Cinema Clasic din București, premiera filmului „Ţigăncuşa de la iatac”, prima co-producţie din istoria filmului românesc (cu Germania) şi prima realizare notabilă în domeniul filmului de ficţiune

* Se împlinesc 75 de ani (1947) de când regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947) a fost obligat să semneze actul de abdicare (pentru el şi urmaşii săi) de la prerogativele regale şi să părăsească ţara. A doua zi a plecat la Sinaia, unde a rămas până la 4.I.1948, când a părăsit România. Tot la 30 decembrie, într-o şedinţă extraordinară, Adunarea Deputaţilor proclama Republica Populară Română (prin Legea 363)

* Se împlinesc 65 de ani (1957) de la înfiinţarea, la Bucureşti, a Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (A.C.A.R.). Constituită în 1957 ca organizaţie obştească şi recunoscută oficial în 1958, A.C.A.R. a cunoscut o dezvoltare rapidă şi remarcabilă în perioada următoare. În anul 1958, Asociaţia Crescătorilor de Albine din România a aderat la Federaţia Internaţională a Asociaţiilor de Apicultură – APIMONDIA

* Tot 65 de ani se împlinesc de la premiera, la Bucureşti, a filmului „Erupţia”, filmul de debut al regizorului Liviu Ciulei (1923 – 2011); în distribuţie: Lucia Mara, Jean Bart, Dorin Dron, Benedict Dabija ş.a.

* În urmă cu 58 de ani (1964) a fost instituţionalizată, de Adunarea Generală a ONU, Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD), la recomandarea Conferinţei cu acelaşi nume, de la Geneva (din martie-iunie 1964). În prezent, organizația are 195 de țări-membre

* Acum 46 de ani, în data de 30 decembrie 1976, a fost semnat contractul de constituire a societăţii mixte româno-franceze Oltcit, „Citroën-ul din Oltenia“. În cursul ceremoniilor oficiale de la Paris (17 decembrie 1976) şi Bucureşti (30 decembrie 1976) s-a anunţat faptul că societatea mixtă OLTCIT se forma cu un capital social de 500 de milioane de franci francezi (circa 100 milioane de dolari, potrivit cursului de schimb FF-$ de la 1 ianuarie 1977), din care statul român deţinea 64% (prin Centrala Industrială de Autocamioane şi Autoturisme, împreună cu Întreprinderea de Comerţ Exterior „Autodacia”), iar 36% erau ale companiei „Citroën”. Un an mai târziu, în 1977 începe construirea fabricii de la Craiova, tehnologia fiind adusă din Franţa. Uzina avea o suprafaţă de 350.000 de metri pătraţi, iar toată platforma industrială avea 114 hectare de teren. În 1991, Citroën şi-a vândut participaţia la Oltcit către statul român, acesta redenumind compania Automobile Craiova. Producţia a continuat până în 1994, când au sosit la Craiova coreenii de la Daewoo. Ultimul Oltcit a ieşit de pe linia de producţie în 1996, sub brandul Oltena. Ulterior, după ce Daewoo a dat faliment, în 2008, la Craiova au ajuns cei de la Ford, care își desfășoară și în prezent activitatea în fosta fabrica Oltcit

* Cu 29 de ani în urmă (1993) era semnat, la Ierusalim, un acord istoric de recunoaştere reciprocă între Israel şi Vatican. La data de 15.VI.1994 cele două state au stabilit relaţii diplomatice la nivel de ambasadă şi nunţiatură

Aniversări – Comemorări

– Sf. Familie: Isus, Maria şi Iosif (Calendarul Romano-Catolic 2022)

– 1863: S-a născut Ion Gorun (pseudonimul lui Alexandru I. Hodoş), prozator de factură sămănătoristă, poet şi traducător (a tradus din Kant, Goethe, Strindberg, Dumas, Karl May); frate cu Enea şi Nerva Hodoş (m. 1928). NOTĂ: Unele surse menționează ca an al morții 1929

– 1883: S-a născut Ionel Băjescu-Oardă, compozitor şi cântăreţ; autor de romanţe (m. 1979)

– 1891: A murit profesorul de teologie Barbu Constantinescu; primul decan (1881-1882) al noii Facultăţi de Teologie din Bucureşti, înfiinţate la 1/13.XI.1881; profesor de istorie bisericească la această facultate până la sfârşitul vieţii (n. 1839)

– 1894: A murit poetul Ion Păun Pincio (numele la naştere: Ion Păun); după o călătorie în Italia, şi-a adăugat la numele său numele grădinii publice din Roma, Pincio; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (n. 1868)

– 1902: S-a născut Vasile Mârza, medic şi biolog; cercetări în domeniile histochimiei şi histofiziologiei; a fost unul dintre promotorii studiilor de histobiologie din România; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1995) – 120 de ani

– 1904: S-a născut istoricul Vasile Maciu, specialist în istoria modernă a României; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1981)

– 1905: S-a născut inginerul chimist Şerban Solacolu; i se datorează cercetări de pionierat în chimia fizică a silicaţilor tehnici; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1980)

– 1931: S-a născut actorul Teofil Vâlcu; a fost director al Teatrului Național din Iași în perioada 1972-1979 (m. 1993)

– 1934: S-a născut arheologul Vasile Ursachi, specialist în domeniul arheologiei preistorice, cu deosebire al civilizaţiei geto-dace; fondatorul Muzeului de Istorie din Roman, al cărui director a fost între anii 1957 şi 2004; a condus peste 20 de şantiere arheologice; a publicat peste 190 de articole de specialitate, volume şi cataloage de expoziţii interne şi internaţionale

– 1939: S-a născut actorul Mircea Andreescu (numele real Mircea Andriescu)

– 1940: S-a născut Maria Vodă Căpuşan, teoretician şi critic literar, teatrolog (m. 2017)

– 1950: A murit (în închisoarea de la Sighet) Mihail Manoilescu, inginer, economist şi om politic; unul dintre întemeietorii neoliberalismului în România; ministru în mai multe rânduri; ca ministru de externe (iulie-septembrie 1940), a acceptat semnarea Dictatului de la Viena (din 30 august 1940); arestat de autorităţile comuniste între anii 1944 şi 1945 şi din 1948 (n. 1891)

– 1962: S-a născut pictorul Dacian Andoni, doctor în arte vizuale şi conferenţiar la Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Arte Plastice – 60 de ani

– 1981: S-a născut Marius Moga, cântăreț și compozitor dedicat genului pop și muzicii dance; succesul pe care l-a obținut în România i-a adus locul 85 din 100 la momentul anunțării clasamentului „Mari români”, în anul 2006

– 1986: A murit poetul şi editorul Ion Bănuţă (n. 1914)

– 2016: A murit Camelia Dăscălescu, compozitoare de muzică uşoară, de muzică de teatru, film şi spectacole de revistă; producător muzical şi pedagog (n. 1921)

– 2016: A murit Bogdan Muşatescu, actor al Teatrului Naţional Bucureşti, fiul dramaturgului şi umoristului Tudor Muşatescu; a avut roluri în teatrul radiofonic şi în spectacole de televiziune (n. 1941)

– 2017: A murit compozitorul și muzicologul Vasile Donose; în perioada 1964-1978 a fost redactor șef și director în Radiodifuziunea și Televiziunea Română; tatăl mezzosopranei Ruxandra Donose (n. 1929) – 5 ani

– 2018: A murit Constantin Vasilică, agronom, personalitate marcantă a învățământului superior agronomic din România; viaţa şi activitatea lui profesională timp de șase decenii s-a confundat cu istoria Universității de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” (n. 1926)

– 2020: A murit cântăreţul de muzică populară Nicolae Sabău; casa artistului din comuna Cicârlău a fost transformată în muzeu al artei şi cântecului popular (n. 1929)

– 2021: A murit Dumitru Munteanu, prozator, poet, eseist, istoric literar, publicist și editor (n. 1948) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Moscova: Preşedintele rus Vladimir Putin va discuta cu omologul său chinez Xi Jinping, prin videoconferinţă, despre o serie de subiecte bilaterale şi regionale

– Tokyo: Japonia va solicita un rezultat negativ la testul pentru depistarea COVID-19 de la pasagerii care sosesc din China continentală, în contextul răspândirii rapide a virusului SARS-CoV-2 pe teritoriul chinez. Călătorii sosiţi din China care au un rezultat pozitiv la testul pentru depistarea COVID-19 vor trebui să respecte o perioadă de carantină de şapte zile. Noile reglementări frontaliere ce vizează China vor intra în vigoare pe 30 decembrie, la miezul nopţii

– Rangoun, Myanmar: Un nou verdict pentru ultimele capete de acuzare care o vizează pe Aung San Suu Kyi, fost lider birman

– Moscova: Sunt prezentate cifrele inflației și șomajului pentru decembrie (Rosstat)

– Kew, Marea Britanie: Arhivele Naţionale publică înregistrările Cabinet Office din 2000, 2001 şi 2002

– Madrid: Este publicată inflația în decembrie (date provizorii)

Aniversări – Comemorări

– 39 S-a născut Titus Flavius Vespasianus, împărat roman între anii 79-81 (m. 81)

– 1819: S-a născut scriitorul german Theodor Fontane, reprezentant al „realismului poetic” (m. 1898)

– 1853: S-a născut André Messager, compozitor şi dirijor francez (m. 1929)

– 1859: S-a născut Josef Bohuslav Foerster, compozitor ceh (m. 1951)

– 1865: S-a născut (la Bombay, în India) scriitorul britanic Rudyard Kipling; Premiul Nobel pentru literatură în 1907 (m. 1936)

– 1904: S-a născut Dmitri Kabalevski, compozitor, muzicolog, pianist şi dirijor rus (m. 1987)

– 1906: S-a născut Sir Carol Reed, primul regizor britanic de film care a fost înnobilat, în anul 1952 (m. 1976)

– 1910: S-a născut scriitorul şi compozitorul american Paul Bowles (m. 1999)

– 1926: S-a născut Stan Tracey (nume complet: Stanley William Tracey), pianist şi compozitor britanic de jazz (m. 2013)

– 1927: S-a născut actorul şi regizorul francez Robert Hossein (m. 2020) – 95 de ani

– 1928: S-a născut chitaristul american Bo Diddley, figură reprezentativă a muzicii americane a celei de-a doua jumătăţi a secolului XX (m. 2008)

– 1930: S-a născut Youyou Tu, cercetătoare chineză în domeniul medicinei și chimiei farmaceutice, cunoscută pentru descoperirea substanțelor artemisinină și dihidroartemisinină, care au salvat milioane de vieți omenești în lupta cu malaria; Premiul Nobel pentru fiziologie sau medicină pe 2015

– 1932: S-a născut Paolo Villaggio, actor de comedie, scriitor, scenarist și realizator TV italian (m. 2017) – 90 de ani

– 1934: S-a născut actorul şi scenaristul american Joseph Bologna (m. 2017)

– 1941: A murit Lazar Markovici Lisițki, cunoscut mai ales ca El Lissitzky, artist, designer, fotograf, profesor, arhitect și tipograf rus (n. 1890)

– 1942: S-a născut Vladimir Konstantinovici Bukovski, fost disident antisovietic, autor și activist politic (12 ani în închisori, lagăre şi aziluri de psihiatrie); a ajutat la consolidarea mișcării sovietice pentru drepturile omului și a denunţat, în anii ’70 ai secolului trecut, detenţia psihiatrică la care erau supuşi prizonierii politici din Uniunea Sovietică; din 1976 a locuit în Marea Britanie, unde a fost trimis după eliberare (m. 2019) – 80 de ani

– 1942: S-a născut Michael Nesmith (nume complet: Robert Michael Nesmith), cântăreț, compozitor, actor, regizor de film, producător, om de afaceri și romancier american; devenit celebru datorită activităţii sale în cadrul formaţiei pop rock „The Monkees” (m. 2021) – 80 de ani

– 1944: A murit scriitorul francez Romain Rolland; Premiul Nobel pentru literatură pe 1915 (n. 1866)

– 1945: S-a născut Davy Jones, muzician, cântăreț, actor și om de afaceri englez; solistul trupei „The Monkees” (m. 2012)

– 1947: A murit Alfred North Whitehead, matematician şi filosof englez (n. 1861) – 75 de ani

– 1948: S-a născut Randy Wayne Schekman, cercetător american în domeniul biologiei celulare; Premiul Nobel pentru fiziologie sau medicină pe 2013, împreună cu James Rothman şi Thomas Südhof, pentru „descoperirea mecanismelor care reglează transportul veziculelor, un important sistem de transport în celulele noastre”

– 1950: S-a născut Bjarne Stroustrup, informatician și profesor american de origine daneză, care este creditat cu proiectarea și dezvoltarea limbajului de programare C++

– 1959: S-a născut dirijorul şi pianistul britanic de origine italiană Sir Antonio Pappano

– 1968: A murit Trygve Lie, om politic şi diplomat norvegian, primul secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) între anii 1946 şi 1953 (n. 1896)

– 1986: S-a născut Ellie Goulding, cântăreață, cantautoare, multi-instrumentistă și actriță britanică

– 1994: A murit fizicianul rus Dmitri Ivanenko (n. 1904, la Poltava, astăzi în Ucraina)

– 2002: A murit scriitoarea britanică Mary Wesley (pe numele ei adevărat Mary Aline Mynors Farmar) (n. 1942) – 20 de ani

– 2006: A fost executat (prin spânzurare), la Bagdad, fostul preşedinte irakian Saddam Hussein, condamnat la moarte (de Tribunalul Penal Irakian) pentru execuţia, în anii ’80 ai secolului XX, a 148 de ţărani şiiţi; Saddam Hussein a condus ţara cu o mână de fier din 1979 până la căderea regimului, în aprilie 2003 (n. 1937)

– 2009: A murit Alberto Lysy, violonist şi dirijor argentinian de origine de origine ucraineană (n. 1935)

– 2010: A murit Bobby Farrell, cântăreţ de muzică pop olandez, cunoscut mai mult ca membru al formației muzicale de succes a anilor 1970, Boney M (n. 1949)

– 2012: A murit Rita Levi-Montalcini, neurolog italian; laureată a Premiului Nobel pentru medicină pe 1986 (împreună cu biochimistul american Stanley Cohen), pentru descoperirea revoluţionară a „factorilor de creştere a celulelor nervoase”, ce a permis să se înţeleagă mai bine dezvoltarea sistemului nervos şi a dus la progrese deosebite în studiului unor boli precum maladia Alzheimer, complicaţii neurologice legate de diabet şi anumite fenomene canceroase (n. 1909) – 10 ani

– 2014: A murit actriţa americană de origine germană Luise Rainer (n. 1910)

– 2016: A murit juristul și profesorul francez Gérard Conac; a avut numeroase colaborări cu juriştii români încă din anii ’70 ai secolului XX, intensificate după 1991; membru fondator al Centrului de Drept Constituţional al Facultăţii de Drept din Bucureşti (1991); membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1997) (n. 1930)

– 2018: A murit Edgar Hilsenrath, scriitor german; unul dintre supraviețuitorii Holocaustului evreiesc din timpul celui de-al Doilea Război Mondial (n. 1926)

– 2019: A murit Harry Kupfer (nume complet: Harry Alfred Robert Kupfer), unul dintre cei mai reputaţi regizori de operă germani (n. 1935)