Liderii mondiali au transmis mesaje conţinând un ultim omagiu celui care a fost Papa Emerit Benedict XVI

Liderii mondiali i-au adus un ultim omagiu lui Benedict XVI, Papă Emerit, care a încetat din viaţă sâmbătă la Vatican, fiind în vârstă de 95 de ani. Benedict XVI a fost primul suveran pontif din ultimii aproape 600 de ani care a demisionat din funcție, în loc să rămână în funcție pe viață. „Sunt întristată să aflu vestea dispariției Sanctității Sale Papa emerit Benedict al XVI-lea. Europa îl plânge. Fie ca el să se odihnească în pace”, a scris sâmbătă pe Twitter președintele Parlamentului European, Roberta Metsola. Premierul britanic, Rishi Sunak, a scris, la rândul său, pe Twitter: „Sunt îndurerat să aflu de moartea Papei Emerit Benedict XVI. A fost un mare teolog, a cărui vizită în Marea Britanie în 2010 a reprezentat un moment istoric atât pentru catolicii, cât și pentru necatolicii din întreaga noastră țară. Gândurile mele se îndreaptă astăzi către catolicii din Marea Britanie și din întreaga lume”. Noul premier al Italiei, Giorgia Meloni, și-a exprimat admirația față de fostul papă. „Benedict XVI a fost un gigant al credinței și al rațiunii. El și-a pus viața în slujba Bisericii universale și a vorbit și va continua să vorbească inimilor și minților oamenilor cu profunzimea spirituală, culturală și intelectuală a magisteriului său”, a scris ea sâmbătă pe Twitter. Președintele francez, Emmanuel Macron, a declarat sâmbătă că „gândurile” sale sunt alături de catolicii din întreaga lume după moartea fostului papă. „Gândurile mele sunt alături de catolicii din Franța și din lume, care deplâng plecarea Sanctității Sale Benedict XVI, care a lucrat cu suflet și inteligență pentru o lume mai fraternă”, a scris Emmanuel Macron pe Twitter. Catolicii din întreaga lume au pierdut „un lider spiritual și intelectual important”, a declarat premierul Ţărilor de Jos, Mark Rutte. „Odată cu moartea Papei Emerit Benedict XVI, Biserica Romano-Catolică și toți catolicii din întreaga lume pierd un lider spiritual și intelectual important. Ne vom aminti de el cu respect”, a scris Mark Rutte pe Twitter. Premierul Maltei, Robert Abela, a transmis, de asemenea, condoleanțe Sfântului Scaun în numele guvernului maltez, într-un mesaj postat tot pe Twitter. „Poporul maltez își amintește de vizita Sanctității Sale, când a transmis un mesaj de unitate”, a adăugat Robert Abela./mbaciu/asalar

(CNN INTERNATIONAL – 31 decembrie)