Peste 100.000 de credincioşi vor asista, la Vatican, la funeraliile Papei emerit Benedict al XVI-lea

„Radiojurnal” – Realizator: Ciprian Sasu – Peste 100.000 de credincioşi vor asista, la Vatican, astăzi, la funeraliile Papei emerit Benedict al XVI-lea, care a decedat pe 31 decembrie 2022, la aproape 10 ani de la demisia sa. Din Italia, ne spune mai multe Elena Postelnicu:
Reporter: De la președintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella, și președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, care vor conduce cele două delegații oficiale, la mai multe case regale, miniștrii și reprezentanții instituționali din numeroase țări vor asista cu toții la funeralii lui Benedict al XVI-lea. De asemenea, în piață vor fi prezenți reprezentanți ai celorlalte biserici creștine, inclusiv ai Patriarhiei Moscovei, dar și lideri ai altor culte, de la musulmani la evrei. Patriarhia Ortodoxă Română va fi reprezentată de Preasfințitul Siluan, Episcopul Italiei. Slujba religioasă va fi doar prezidată de Papa Francisc și oficiată de decanul Colegiului Cardinalilor, Giovanni Battista Re. Practic, Suveranul Pontif va interveni numai la predică. Funeraliile vor fi precedate de ceremonia în care, la ora locală 8:45, sicriul va fi transportat din catedrală spre esplanada din Piața San Pietro. La finalul slujbei, sicriul va fi transportat prin Bazilică la grotele Vaticanului pentru înmormântare./lcoman/asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (5 ianuarie)