Reacţia purtătorului de cuvânt al MAE rus, Maria Zaharova, după reținerea jurnalistului Sputnik, Marat Kasem, în Letonia

Letonia a demonstrat încă o dată că pentru ea valorile unei societăți democratice precum pluralismul media și drepturile jurnaliștilor nu sunt altceva decât vorbe goale, se precizează într-un comentariu al purtătorului de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, publicat, joi, în legătură cu reținerea jurnalistului Sputnik, Marat Kasem, în Letonia. „Riga a demonstrat încă o dată că pentru ea astfel de valori ale unei societăți democratice precum pluralismul mass-media și drepturile jurnaliștilor nu sunt altceva decât vorbe goale. În același timp, nu există limite pentru practicile punitive letone” – a spus diplomatul rus. Potrivit afirmaţiilor Zaharovei, ceea ce s-a întâmplat nu poate fi calificat altfel decât „teroare inumană și ticăloasă a regimului leton împotriva oricărei disidențe”, disponibilitatea de a renunța la tot cadrul legal și principiile unui stat civilizat pentru „a-i reprima pe cei care sunt inacceptabili”. „Solicităm de la toate structurile internaționale de profil, care au ignorat temerile pentru siguranța sa exprimate în mod repetat de Kasem în legătură cu activitățile sale profesionale, să își justifice în sfârșit existența, să intervină decisiv în ceea ce se întâmplă și să oprească încălcările comise de Riga” – a conchis Zaharova. Menţionăm că Marat Kasem a fost reținut, pe 5 ianuarie, la Riga de către Serviciul de Securitate de Stat din Letonia. În aceeași zi, pentru jurnalist a fost aleasă de către instanța locală o măsură preventivă sub formă de arest. Potrivit datelor, el este acuzat de două articole penale simultan, inclusiv de spionaj pentru Rusia, ceea ce poate duce la un verdict de vinovăție cu o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare. (https://tass.ru/politika/16746403)/ssirbu/dsirbu

www.tass.ru – 5 ianuarie