Новини українською мовою – Război în Ucraina (RRI)

Dragi prieteni, din cauza războiului din Ucraina, transmitem ştiri în limba ucraineană, de la Radio România Internaţional, cu informaţii despre ajutorul acordat de statul român, de instituţii şi ONG-uri, Ucrainei şi poporului ucrainean, dar şi despre demersurile pe care Bucureştiul le întreprinde pentru refugiaţii ucraineni rămaşi în România şi pentru cei care vin din Ucraina sau prin Republica Moldova. La microfon Vasile Captaru.

1) Aproape 280.000 de persoane afectate de războiul declanşat de Rusia în Ucraina au intrat în anul 2022 în Uniunea Europeană prin punctul de trecere a frontierei din oraşul tulcean Isaccea, estul României, în ultima perioadă valorile de trafic fiind mai ridicate, iar şoferii de camioane aşteptând cel puţin trei zile pentru a ajunge în vamă. Potrivit datelor furnizate de către Garda de Coastă, din cele aproape 280.000 de persoane care au intrat în România prin Isaccea, circa 260.000 sunt ucraineni, numărul total al mijloacelor de transport înregistrate pe acelaşi sens de poliţiştii de frontieră fiind de circa 70.000. La punctul de trecere a frontierei Isaccea, valorile sunt mai ridicate, dar nu depăşesc capacitatea Poliţiei de Frontieră de a gestiona controlul la intrarea sau ieşirea din ţară. Lucrăm de capacitate normală fiind pregătiţi pentru orice valori de trafic care se pot ivi, a precizat reprezentantul Gărzii de Coastă.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, în tabăra mobilă din vama Isaccea sunt 35 de locuri de cazare temporară pentru persoanele care vin din zonele de conflict armat din Ucraina. Aceste locuri sunt dispuse în mai multe containere specializate şi corturi şi sunt dotate atât cu paturi, pături cât şi cu dispozitive de încălzire. În cazul în care situaţia o impune, iar numărul persoanelor care fug din calea războiului creşte, capacitatea de cazare se poate mări la un total de 200 de locuri prin instalarea corturilor taberei mobile în doar câteva ore, a menţionat purtătorul de cuvânt al ISU Delta, Daniel Năstase. El a menţionat că în curând în zonă vor fi montate două containere, unul cu toalete, iar altul cu spaţii pentru duş. Aceste facilităţi din tabăra mobila vor deservi strict persoanele care fug din calea războiului. ISU Delta are atribuţii în a gestiona exclusiv aceste persoane care intră pe teritoriul României, a precizat Năstase.

Potrivit Gărzii de Coastă, de la începutul războiului din Ucraina, prin punctul de trecere a frontierei din Isaccea, în România, au ieşit din România circa 245.000 de persoane cu aproximativ 68.000 de autovehicule. În contextul declanşării războiului din Ucraina, Isaccea a devenit unul dintre cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei, iar autorităţile judeţului Tulcea au solicitat sprijin celor naţionale pentru dezvoltarea acestuia, în contextul în care infrastructura s-a dovedit subdimensionată.

2) Ştirile în limba ucraineană sunt difuzate de posturi ale radioului public din România astfel: la Radio Sighet la orele 11.00 şi 14.00, la Radio Iaşi şi Radio Constanţa la 9.00, 14.00 şi 18.00, la Radio Chişinău la 10.00, 15.00 şi 20.00, la Radio România Internaţional în programele de la 18.00, 20.00 şi 22.00, şi pe site-ul www.rri.ro. Radio România retransmite live, online, programul 1 al Radio Ucraina (UR-1). Intraţi pe www.srr.ro.