Primele zile din 2023 au adus temperaturi peste normalul perioadei

A fost cel mai cald Crăciun din ultimii 50 de ani, iar primele zile din 2023 au adus și ele temperaturi peste normalul perioadei, chiar record în majoritatea regiunilor, cu o vreme aproape de primăvară.

Este rezultatul schimbărilor climei, iar pentru România poate fi începutul unei perioade în care sudul țării va ajunge să aibă o vreme specifică zonelor tropicale, spune climatologul Marius Lungu.

Marius Lungu: Este evident faptul că iernile au devenit tot mai blânde, în care ploile au luat locul ninsorilor, iar un factor care a declanșat aceste modificări este reprezentat de schimbările climatice.

Poate fi începutul unei perioade în care părţi din România, mai ales sudul, deci inclusiv teritoriul Dobrogei, poate începe transformarea într-o zonă de climă tropicală. De acum ar trebui să ne așteptăm la ierni din ce în ce mai calde. Asta nu exclude, însă, că unele vor fi reci sau vor avea ierni foarte reci. Tendința generală în lume și în România este, însă, încălzirea.

Realizator: Anul trecut schimbările climatice au adus în întreaga lume recorduri nedorite. Specialiștii au caracterizat seceta de vara trecută ca fiind cea mai severă din ultimii 500 de ani. A afectat aproape două treimi din teritoriul Uniunii Europene și aproape 70% din teritoriul României, iar rezervele de apă din sol nu s-au refăcut nici acum./aburtica/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 ianuarie