Chile şi Columbia solicită o reuniune extraordinară a Organizației Statelor Americane, pe tema Braziliei

Președintele chilian, Gabriel Boric, a cerut, luni, o reuniune extraordinară a Organizației Statelor Americane (OAS) pentru a lua în discuţie tulburările din Brazilia, unde susținătorii fostului președinte de extremă dreapta, Jair Bolsonaro, au luat cu asalt principalele clădiri guvernamentale. Aflat alături de președintele Columbiei, Gustavo Petro, în fața palatului prezidențial La Moneda din Santiago, Boric a descris drept „inacceptabile” violenţele de duminică din Brazilia și a condamnat „tăcerea complice”. „Această situație este îngrijorătoare pentru țările noastre, regiunea noastră trebuie să aibă o poziție clară”, a spus Boric, adăugând că scopul reuniunii este ca „restul țărilor din regiune să poată adopta o poziție”. Petro și Boric – ambii președinți de stânga care au preluat puterea în 2022 – și-au subliniat sprijinul pentru președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva, care a preluat mandatul la 1 ianuarie, după ce l-a învins pe Bolsonaro. Petro, fost rebel și primul președinte de stânga al Columbiei, a comparat incidentele din Brazilia cu lovitura de stat din Chile, din 1973, împotriva lui Salvador Allende. „Astăzi sunt cei care ar vrea să ne aducă înapoi în vremea lui Allende”, a spus Petro, remarcând o rezistență istorică față de guvernele de stânga, în regiune. „Tocmai am văzut acest lucru în Brazilia, dar nu este doar în Brazilia”, a spus Petro. „Este timpul să spunem că ceea ce s-a întâmplat aici, în acest loc, în urmă cu 50 de ani, nu se va mai întâmpla”. Cei doi lideri au discutat și despre cooperarea în domeniul tehnologiei aerospațiale, imigrație și energie regenerabilă, cu accent pe hidrogenul verde. OAS, care are 35 de state membre, promovează pacea și dezvoltarea economică în Americi. Boric și Petro au mai solicitat Curții Interamericane a Drepturilor Omului să emită o opinie în legătură cu obligația statelor cu privire la drepturile fundamentale, în contextul schimbărilor climatice./mbrotacel/schelaru

REUTERS – 9 ianuarie