Eugen Preda: “De la partid am fost întrebat dacă vreau să mă duc la Radio”
Ocuparea României de către trupele sovietice în 1944 şi înțelegerile de la Ialta dintre marile puteri au pecetluit soarta României pentru deceniile care au urmat. Treptat, comuniștii au îndepărtat toate persoanele care – într-un fel sau altul – erau legate de vechiul regim. Astfel, în 1945, majoriatea generalilor au fost arestați și condamnați pentru “crimă de război” – adică au luptat pe frontul de est împotriva URSS. Apoi, pe 9 august 1946, au fost dați afară din armată 9000 de ofițeri – aproape tot corpul ofițeresc. La 6 noiembrie 1947, gruparea PNL-Tătărăscu a fost eliminată din guvern și în fruntea Ministerului Afacerilor Străine a venit Ana Pauker, secretară a Comitetului Central a Partidului Comunist Român, sosită în țară odată cu armata sovietică. Toți diplomații și funcționarii Ministerului de Externe, considerați nesiguri de către regimul comunist, au fost concediați fără să fie avertizați, fără să li se asigure un nou loc de muncă. Și angajații radioului (redactori, crainici, juriști, ingineri) au fost dați afară pentru că în timpul războiului au fost salariații unei instituții care a făcut propagandă pentru eliberarea Basarabiei, Ținutul Herța și nordul Bucovinei și a susținut frontul de est. În locul celor dați afară au fost angajate persoane trimise de Partidul Comunist, cu “dosar bun”. Printre tinerii care au fost angajați atunci a fost și Eugen Preda (numele real Ernest Glotter).
Eugen Preda : Am ajuns la Radio printr-o întâmplare. În ianuarie 1945, cînd am împlinit vîrsta de 15 ani şi 4 luni, am plecat voluntar în armată, în Divizia “Tudor Vladimirescu ” şi am făcut armată timp de doi ani de zile. După ce m-am reîntors din armată am continuat liceul. În anii 1945 – 1947 m-am prezentat la Liceul “Vasile Alecsandri” din Galaţi şi am dat în particular clasele a V- VII pentru a reintra în clasa a VIII-a de liceu – care era și ultima – ca să fiu din nou cu colegii mei. Însă toate astea s-au făcut cu preţul sacrificării de fapt a ştiinţei de carte. Și atunci când s-au făcut fişele pentru bacalaureat, la întrebarea dirigintei ce am de gând să fac, am spus că vreau să urmez cariera militară. Mi-am dat bacalaureatul în vara anului 1948, la începutul verii. Am plecat după aceea la [Șantierul tineretului] Salva Vişeu, în calitate de comandant de brigadă. După aceea, în toamna anului 1948, m-am înscris la Școala de ofiţeri electrotehnici din Bucureşti. În 1947 în vară m-am îmbolnăvit de plămâni şi a trebuit să părăsesc cariera militară. Timp de şase luni de zile, cât a durat convalescenţa, respectiv din august pînă în martie, am stat întâi acasă, la Galaţi. După aceea, când părinţii mei au venit la Bucureşti, m-am mutat şi eu cu dânşii. În martie 1948, când s-a terminat convalescenţa, am început să umblu să-mi caut ceva de lucru … Între timp, trebuia să-mi rezolv şi situaţia de partid. Intrasem în PCR încă din 1946. Și am constatat că mi se pierduse dosarul. M-am dus să fac scandal la Comisia de control a partidului. Și acolo am fost întrebat : “Cu ce te ocupi d-ta acum? ” Am spus : “Păi, nu mă ocup cu nimic. Vreau să intru să lucrez undeva până în toamnă” – că în toamnă urma să mă prezint şi eu la facultate, să dau examenul de intrare. Și mi s-a spus: “N-ai vrea să te duci la Radio? Noi avem nevoie de tineri la Radio! ” Am spus : “Bine, am să mă duc!” Și m-am dus şi am vorbit cu Iosif Ardeleanu, care era directorul Direcţiei politice a Radiojurnalului. Și m-a întrebat dacă am vreo idee despre activitatea care se desfăşoară la Radio. I-am spus că n-am nici o idee, decât că ascultam şi eu Radioul din când în când. Și mi-a explicat că au nevoie de ziarişti. Și m-a întrebat în ce aş vrea să mă specializez : în politică externă sau în politică internă. Desigur că pe mine m-ar fi atras politica externă, însă aveam o mulţime de prejudecăţi: nu ştiam limbi străine și nu aveam nici o experienţă în domeniul … Politica externă m-a atras pentru că în general am urmărit evenimentele internaţionale. Și mi se părea că asta ar fi fost o cale mai sigură de a putea ajunge gazetar. Însă, până la urmă, i-am spus că aş dori să fiu reporter de politică internă. Mi-a spus că completez fişa de cadre. În ziua de 16 martie i-am dat telefon şi mi-a spus că de a doua zi pot să viu la lucru. Asta era pe prima mea legitimaţie : ziua de 17 martie, ziua când am intrat în Radio.
[Interviu realizat de Mariana Conovici, 1995]
