Context
Richard Milhous Nixon, cunoscut ulterior ca Richard Nixon, s-a născut pe data de 9 ianuarie 1913, în Yorba Linda, California. A trăit până la 22 aprilie 1994, când a trecut la cele veșnice, la New York. Nixon a deținut funcția de președinte al Statelor Unite, între 1969 și 1974, fiind obligat să demisioneze din funcție, în urma implicării în scandalul Watergate. Anterior, a deținut funcția de vicepreședinte în cabinetului lui Dwight D. Eisenhower.
Primii ani
Richard Nixon a fost al doilea venit pe lume într-o familie cu cinci copii. Tatăl lui Nixon, Frank Nixon, deținea un garaj de reparații și o băcănie. Hannah Milhous Nixon, mama lui Nixon a fost devotată curentului Quakers, lucru care a avut un impact în major asupra sa.
Frecventează Facultatea de Drept din Durham și se întoarce în Whittier, pentru a practica profesia, din poziția de avocat. În Whittier a întâlnit-o pe Thelma Catherine Ryan, care a devenit ulterior soția sa și a fost cunoscută ulterior ca Pat Nixon. În anul 1942, după o scurtă perioadă la Biroul de administrare a prețurilor din Washington, Nixon îndeplinește funcția de ofițer de aviație în Pacific și ajunge la gradul de locotenent. În 1946, Nixon s-a întors la viața civilă și s-a implicat în politică, fiind ales pentru un mandat în Camera reprezentativă a Statelor Unite ale Americii, cea de doua cameră după Congres. Nixon l-a învins în cursa electorală pe Jerry Voorhis, care fusese ales timp cinci mandate consecutiv. În timpul mandatului său, Richard Nixon a fost membru al Comitetului de investigare pentru actele de trădare sau spionaj, a membrilor aparatului central și politicieni.
Între 1948 și 1950 s-a ocupat de investigarea lui Aleger Hiss, un fost secretar de stat american, care a fost acuzat de spionaj, în 1938, pentru Uniunea Sovietică. A avut un rol important în această investigație. În cadrul unei audieri legate de activitatea lui Hiss, Whittaker Chambers, un fost jurnalist dovedit ulterior ca spion sovietic, i-a ținut partea lui Hiss, însă întrebările adresate de Nixon au fost extrem de virulente, fiind calificate ca atac la persoană. Însă acest incident nu i-a afectat cariera lui Nixon. În 1950, Nixon candidează și obține mandatul de senator, în defavoarea lui Helen Gahagan Douglas.
Vicepreședinte
În 1952, Nixon a obținut nominalizare pe postul de vicepreședinte al Statelor Unite, în cabinetul lui Eisenhower. Această victorie s-a datorat convingerilor sale anticomuniste, pe care republicanii au vrut să le folosească pentru a atrage sprijinul țărilor din vestul Europei. În mijlocul campaniei însă, ziarul New York Post a făcut publică informația conform căreia Nixon ar fi avut un depozit secret cu donații financiare, provenite de la oameni de afaceri din sudul Californiei. Eisenhower i-a oferit lui Nixon oportunitatea de a putea să se apere, deși inițial ar fi dorit să-l oblige să renunțe la candidatură. Pe 23 septembrie 1952, Nixon a ținut în discurs transmis la nivel național, prin care a recunoscut că are un depozit de bani ascuns, care însă a fost folosit legal. Pentru a putea demonstra că nu s-a îmbogățit din acele surse de bani, Nixon a dezvăluit sursele financiare ale familiei, criticându-i pe de democrați în mod cu totul neobișnuit. De exemplu, Nixon a dezvăluit că soția lui nu are haină de blană, cum au alte soții ale democraților. Acest discurs a fost eșec, după cum a relatat cel care l-a citit, însă, în mentalul colectiv, a fost bine primit, întrucât Eisenhower și Nixon au câștigat alegerile contra candidaților democrați Adlai E. Stevenson și John Sparkman. În cadrul votului electorilor, Eisenhower și Nixon au obținut 442 de voturi, în timp ce democrații doar 89. Pe durata mandatului său, Nixon a fost prezent în toate campaniile republicanilor și s-a implicat mai mult în cursele electorale decât în problemele care țin de funcția de vicepreședinte. Implicarea minimă a lui Nixon a fost subliniată inclusiv de Eisenhower, care a fost rugat de presă să descrie o contribuție a lui Nixon ca vicepreședinte. Eisenhower a răspuns: Dacă îmi oferiți o săptămână, mă pot gândi la una.
Între 1955 și 1957, Dwight Eisenhower suferă o serie de probleme de sănătate, care nu i-au permis să-și exercite funcția. Conform Constituției americane, în momentul în care președintele nu poate să-și exercite funcție, vicepreședintele este chemat să o facă. În cazul de față, Nixon a intrat în contact prima dată cu anumite responsabilități de care fusese ținut departe, precum întâlnirile cu cei din Consiliul de Securitate Național. Deoarece problemele lui Eisenhower s-au înrăutățit, acesta din urmă a făcut un pact cu Nixon, privind puterile și responsabilitățile vicepreședintelui.
Acest pact a fost agreat ulterior și la nivelul Administrației americane, până în 1967, când a fost adoptat amendamentul 25 din Constituția Statelor Unite, care prevede succesiunea funcției de președinte în cazul în care președintele nu-și poate exercita funcția. În 1958 Nixon a fost trimis într-un turneu în America Latină, unde a fost întâmpinat cu resentimente, injurii și violență, iar mașina i-a fost vandalizată în toate țările, pe fundalul unui profund sentiment anti-american.
Campania din 1960
În 1960, Richard Nixon a obținut nominalizarea din partea Partidului Republican pentru funcția prezidențială. Contracandidatul său era democratul John Kennedy. Această campanie s-a desfășurat cu un lung șir de dezbateri televizate între cei doi. Nixon a reușit să se descurce bine, însă Kennedy a avut imaginea tinereții, seriozității și energiei constante. Kennedy a câștigat inclusiv statisticile inițiale iar ulterior a reușit să-l învingă pe Nixon. Cu toate acestea au existat multe nereguli în ceea ce privește tabăra Kennedy, întrucât în llinois și Texas au fost ridicate semne de întrebare privind legalitatea votului acordat lui Kennedy. Chiar dacă au fost suspiciuni reale privind legalitea voturilor lui Kennedy, Nixon a ales să nu le conteste, chiar dacă și Eisenhower a cerut asta. A fost criticat dur pentru această atitudine, însă mai târziu, criticii săi au apreciat faptul că a ales să lase deoparte mândria. S-a mutat în New York, unde a practicat meseria de avocat, devenind cunoscut pentru expertiza în politica externă.
Președinte
În 1968, Nixon a câștigat nominalizarea republicanilor pentru funcția de președinte. Nixon a promis ca va numi persoane pregătite în cadrul sistemului federal judiciar pentru a se opune politicilor de segregare rasială, care fuseeră reinstalate prin intermediul unor decizii judecătorești. De asemenea, Nixon a promis că va numi ca vicepreședinte o persoană din statele din sudul Americii. Spiro Agnew a fost ales ca Running mate, candidat care în cazul obținerii unui rezultat favorabil, ajunge să ocupe funcția de vicepreședinte. Promisiunile sale electorale au fost greu de digerat pentru publicul american, întrucât nu erau realiste. El a promis că va încheia războiul din Vietnam, dar nu a spus cum. A menționat că avea un plan secret pentru a face asta. A mai promis și că va pune capăt traficului de droguri, însă nici în acest caz nu s-a menționat cum. După alegeri, presa a descoperit că promisiunile sale erau în variantă de draft și că nu aveau în spate un plan.
Politicile sale pe plan intern s-au concentrat în aria economică, civilă și legislativă. S-a ocupat cu înăsprirea pedepselor pentru droguri, dar și cu întărirea legilor interne. A semnat o reformă socială, denumită FAP, care a fost însă respinsă de Congres. El a trimis o propunere legislativă, denumită SSI, prin propunea asigurarea unui venit pentru bătrâni și persoane cu dizabilități. El s-a opus desagregării rasiale americane, însă a ales inițial să nu facă nimic, până când nu a fost obligat printr-un ordin judecătoresc. În 1973 și-a îndreptat atenția către economie. A încercat să taie bani de la instituțiile federale, însă bugetul său din 1971 a provocat inflație și creșterea ratei șomajului.
Politica externă
Numele lui Nixon a fost de multe ori alături de cel al lui Henry Kissinger, secretarul de stat și consilierul pe probleme de securitate națională. Alături de Kissinger, Nixon a apropiat Statele Unite de China, într-un efort de a descuraja Uniunea Sovietică. Acest lucru a reușit, însă prioritatea lui Nixon, încetarea războiului din Vietnam nu a fost atinsă, întrucât Nixon nu a ordonat retragerea totală din Vietnam, ci a pus accentul pe trupele din Vietnamul de Sud, care au fost total dependente de proviziile și expertiza americană. Nixon a permis bombardarea Vietnamului, oprită de Lyndon B. Johnson, decizie care a provocat isterie la începutul anilor 70, în Statele Unite. Astfel, au avut loc proteste în toate Universitățile din America. Abia în 1972, Kissinger a negociat cu ministrul de externe al Vietnamului de Nord, Le Duc Tho, pentru încetarea focului. Acesta din urmă a refuzat și, timp de 11 zile, se înregistrează un bombardament asupra Vietnamului de Nord, care l-a determinat pe Le Duc Tho să continue negocierea. Cei doi au ajuns la un acord în ianuarie 1973, iar documentul a fost semnat la Paris. În urma acestui acord, Kissinger și Le Duc Tho au primit premiul Nobel pentru Pace. Le Duc Tho a refuzat însă premiul. Prin intermediul acestui acord, Statele Unite și Vietnamul de Nord și-au retras trupele și au încheiat focul.
Relația cu Uniunea Sovietică s-a modificat în momentul în care Statele Unite s-au apropiat de China. În mai 1972, Nixon a mers la Moscova și a semnat 10 acorduri între Statele Unite și Uniunea Sovietică, între care și SALT I, tratatul de dezarmare și nonproliferare a armamentului, reprezentând un efort comun pentru dezarmare a celor două puteri. În 1973, vicepreședintele său, Spiro Agnew a demisionat după ce a fost acuzat de spălare de bani, mită și neplata mai multor taxe către stat. În locul acestuia, Nixon l-a numit Gerard Ford, care i-a și luat locul după ce și-a prezentat demisia.
Demisia lui Nixon
În 1972 au avut loc alegeri în Statele Unite, pe care Richard Nixon le-a câștigat, însă scandalul Watergate, care a început în vara anului 1972, l-a determinat pe Nixon să demisioneze pe 8 august 1974. După demisia lui Nixon, acesta s-a retras și a început să organizeze campanii umanitare pentru probleme internaționale. În 1989 a strâns bani pentru fostele republici sovietice care abia ieșiseră din comunism. A murit în urma unui accident vascular cerebral, la New York, în 1994, la doar 10 luni după moartea soției sale. A fost înmormântat alături de soție, în locul unde s-a născut. (Autor: Alexandru Balaci)
Bibliografie
https://www.britannica.com/biography/Richard-Nixon/Retirement-and-death
https://www.britannica.com/biography/Spiro-Agnew
https://www.britannica.com/topic/Twenty-fifth-Amendment
https://www.whitehouse.gov/about-the-white-house/presidents/richard-m-nixon/
https://www.nixonlibrary.gov/president-nixon
https://millercenter.org/president/nixon
https://www.history.com/topics/us-presidents/richard-m-nixon
https://digitalarchive.wilsoncenter.org/people/nixon-richard-m-richard-milhous
