Scrisoare deschisă adresată preşedintelui Putin, semnată de medici ruşi: „Cerem să se înceteze abuzul comis la adresa lui Navalnîi!”

O scrisoare deschisă semnată de reprezentanți ai comunității medicale din Rusia, medici ruşi, i-a fost adresată preşedintelui rus, Vladimir Putin, prin care medicii îi cer să se pună capăt bătăii de joc şi agresiunii la adresa opozantului rus Aleksei Navalnîi. Pe 9 ianuarie s-a aflat faptul că Aleksei Navalnîi, care se află în detenţie în penitenciarul IK-6, din regiunea Vladimir, a fost plasat din nou într-o celulă de carceră pentru a zecea oară, în perioada detenţiei sale. Navalnîi a fost condamnat la 15 zile de carceră pentru că și-a spălat fața într-un moment nepotrivit. Avocatul său Vadim Kobzev a anunţat că Navalnîi se află în celula din carceră ‘cu febră, tuse’, adăugând că el încearcă să-i transmită medicamentele în colonie. Reprezentanți ai comunității medicale din Rusia i-au adresat scrisoarea deschisă președintelui Federației Ruse, solicitând să se înceteze agresiunea la adresa lui Navalnîi și să îi ofere politicianului îngrijirea medicală necesară. Scrisoarea a fost publicată pe Facebook de medicul Aleksandr Vaniukov, îndemnându-i pe reprezentanții comunității medicale din Rusia să se alăture apelului.
Meduza publică textul integral al scrisorii:
„Domnul presedinte! Suntem reprezentanți ai comunității medicale și cetățeni ai Federației Ruse. Treaba noastră este să vindecăm oamenii și să le alinam suferința. Nu putem și nu avem dreptul să privim cu calm provocarea deliberată şi prejudiciul adus la adresa sănătății politicianului Aleksei Navalnîi, care are loc în colonia corecțională nr. 6 a Serviciului Federal al Penitenciarelor din regiunea Vladimir. Fiecare cetățean al Federației Ruse, în conformitate cu Articolul 41 din Constituția Federației Ruse, are dreptul la protecţia sănătăţii sale și la primirea de asistenţă medicală. Cei aflați în arest și care execută o pedeapsă cu închisoarea, în conformitate cu Articolul 26 din Legea federală din 21 noiembrie 2011 nr. 323-FZ (modificată la 28 decembrie 2022) ”Cu privire la elementele de bază ale protecției sănătății cetățenilor în Federația Rusă”, au dreptul de a primi îngrijiri medicale, inclusiv, dacă este necesar, în cadrul organizațiilor medicale din cadrul sistemului de sănătate de stat și sistemului municipal de asistență medicală, în conformitate cu legislația Federației Ruse. Condițiile de detenție și aspectul fizic al lui Aleksei Navalnîi ne provoacă o mare îngrijorare legate de viața și sănătatea sa. Refuzul reprezentanților Serviciului Federal al Penitenciarelor de a-i transmite medicamentele necesare lui Aleksei creează o amenințare directă la adresa vieții lui Aleksei Navalnîi, cetățean al Federației Ruse. Din punct de vedere medical, este evident că Aleksei nu primește suficientă asistență medicală, iar menținerea sa la carceră este absolut contraindicată în starea sa actuală. Cerem încetarea abuzului comis la adresa lui Aleksei Navalnîi, cerem încetarea trimiterii lui Aleksei la carceră, cerem ca medicii civili să fie lăsați să-l consulte, și, dacă există dovezi, să fie internat într-un spital civil pentru o perioadă de examinare și de tratament. Cerem ca dreptul lui Alelsei Navalnîi la îngrijiri medicale să fie asigurat cu drepturi depline și să fie puse în aplicare articolele din Constituția Federației Ruse, ale căror garant sunteți Dumneavoastră!’.
Semnatari: Bajenov Aleksei Valerievici, medic anestezist-reanimare, Moscova; Balaţki Aleksandr Vladimirovici, medic-cercetător, Moscova; Bastrîkov Pavel Pavlovici, biochimist, Moscova; Bedretdinova Dina Alievna, medic urolog, Moscova; Anna Bogatîreva, medic pediatru, Moscova; Busankin Aleksandr Sergeevici, medic anestezist-reanimare, Moscova; Vaniukov Aleksandr Evghenievici, chirurg, Moscova; Vinnikov Ilia Aleksandrovici, cercetător, Moscova; Vinogradova Maria Alekseevna, medic hematolog, Moscova; Geffel Anastasia Andreevna, medic anestezist-reanimator, Moscova; Gmîzina Anna Igorevna, medic cardiolog, Frankfurt; Golovenko Aleksei Olegovici, gastroenterolog, Moscova; Dulaev Lavrenti Olegovici, cardiolog, Moscova; Ejova Nadejda Evghenievna, terapeut, Moscova; Ţarkevici Tamara Viktorovna, medic hematolog, Moscova; Juraev Ilia Tarasovici, cardiolog Moscova; Ignatova Ekaterina Olegovna, medic oncolog, Moscova; Kalimullin Denis Faritovici, cardiolog, Moscova; Kolesnikova Natalia Lvovna, anestezist, Moscova; Korotkova Olga Igorevna, medic dermatovenerolog, Moscova; Krasnoselski Mihail Iakovlevici, medic anestezist, Moscova; Mehtieva Elmira Rinatovna, kinetoterapeut, FTL, Sankt Petersburg; Molokopoi Serghei Nikolaevici, chirurg, Moscova; Moşareva Daria Aleksandrovna, terapeut și alergolog, Moscova; Pakaeva Aleksandra Evghenievna, neurolog, Moscova; Paşin Anton Andreevici, medic anestezist, Moscova; Polupan Aleksandr Aleksandrovici, medic anestezist, Moscova; Poluşkin Vitali Glebovici, chirurg, Moscova; Pomeranţeva Ekaterina, genetician, Moscova; Semenova Natalia Sergeevna, medic oftalmolog, Moscova; Surovoi Iuri Andreevici, medic anestezist, Moscova; Taratina Olesia Valerievna, medic gastroenterolog, Moscova; Fominih Margarita Vladimirovna, medic anestezist, Moscova; Ţukanova Anna Iurievna, specialist în reabilitare, Moscova; Ţfasman Elizaveta Mihailovna, medic anestezist, Moscova; Ciumakov Stepan Petrovici, biolog molecular, Moscova./vdraguta/asalar

(www.meduza.io – 10 ianuarie)