Telefon dedicat persoanelor vârstnice

„Radiojurnal” – Realizator: Cristian Bâcâin – Persoanele vârstnice au sunat, anul trecut, la numărul de telefon dedicat lor de peste 13 mii de ori. 2.500 de seniori au beneficiat de informare, consiliere, îndrumare, sprijin material sau emoţional, iar, dintre aceştia, cei mai mulţi provin din mediul rural şi oraşe mici, au între 70 şi 80 de ani şi au declarat că locuiesc singuri.
Reporter: Nicoleta Turcu – Primul loc în topul motivelor de apelare a liniei telefonice este obținerea de informații practice, utile și de încredere, care nu sunt accesibile tuturor seniorilor, se precizează în comunicatul trimis de Fundația Regală Margareta a României. În 2022 nevoia de îngrijire și sprijin la domiciliu a revenit pe locul doi în topul apelurilor. În România există o proporție semnificativă de persoane în vârstă, în special de peste 80 de ani, care necesită servicii specializate pe termen lung, precum îngrijire personală, asistență medicală, menaj la domiciliu, sprijin în procurarea cumpărăturilor sau a medicamentelor. Pentru 695 dintre apelanți, „Telefonul Vârstnicului” a furnizat informații despre servicii funcționale, cămine pentru vârstnici, proceduri de instituționalizare, resurse disponibile în comunitate, precum și recomandări privind instituții care oferă îngrijiri medicale specializate la domiciliu. Pe locul al treilea au fost solicitările de sprijin financiar și material. 130 dintre seniorii, care au sunat pentru prima dată la „Telefonul Vârstnicului”, anul trecut, au fost în căutarea unui sprijin emoțional, confruntându-se cu singurătatea, provocări sociale actuale sau personale. Apelanții au fost îndrumați către ONG-uri cu servicii specializate din comunitatea lor. 275 de seniori au beneficiat de consiliere psihologică și sprijin emoțional. În final, sunt și vești bune, 100 de persoane care au sunat și-au exprimat nevoia de a fi active, iar „Telefonul Vârstnicului” le-a informat despre acțiuni de voluntariat în comunitate și le-a încurajat să se înscrie la activitățile organizate în cluburile de seniori.
Realizator: „Telefonul vârstincului” este 0800460001 şi poate fi apelat gratuit de luni până vineri, între orele 08:00 şi 20:00./lcoman/asalar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (10 ianuarie)