Britanicii avertizează că nu se poate evita un conflict în Kosovo dacă nu se aplică acordul de la Bruxelles

„Dacă acordul de la Bruxelles nu va fi aplicat anul acesta, riscul izbucnirii unui conflict este real, iar dacă aceasta se întâmplă, consecințele vor fi grave” – comentează cotidianul britanic „The Guardian”, într-un articol intitulat „Europa trebuie să facă mai mult” în care se analizează situația din Balcanii de Vest. „Relațiile dintre Pristina și Belgrad, care se bucură de sprijinul entuziast al Kremlinului și refuză să recunoască Kosovo, par mai rele decât în orice moment din ultimii 20 de ani” – se susține în articol și se adaugă că procesul de mediere a Uniunii Europene este „complicat”, din cauza dependenței Serbiei de gazele naturale rusești, dar și de refuzul Belgradului de a impune sancțiuni Moscovei. „Dacă acordul de la Bruxelles din 2013, care leagă autonomia politică a sârbilor kosovari de normalizarea relațiilor dintre cele două părți, nu se aplică anul acesta, riscul izbucnirii unui conflict este real. Dacă aceasta se întâmplă, consecințele vor fi ample și grave, nu doar în ce privește o nouă criză a refugiaților” – se avertizează în articol și se amintește că în decembrie 2022 a avut loc la Tirana summit-ul UE-Balcanii de Vest, de unde oficialii europeni au transmis un „mesaj simbolic”. „The Guardian” menționează că a fost primul summit organizat în regiunea a cărei populații, în general dorește să facă parte din „clubul de la Bruxelles”, dar a început să se îndoiască că aceasta se va întâmpla vreodată. „Acest gest, împreună cu măsuri concrete, cum ar fi includerea în programul Erasmus, a fost bine primit, dacă avem în vedere că premierul Albaniei, Edi Rama, a constatat că lucrurile au început să se schimbe, iar ceilalți lideri au salutat noul mod de gândire al UE” – se observă în articol și se amintește că între timp și Bosnia și Herțegovina a primit statutul de stat candidat la UE. „Pe măsura instalării oboselii de extindere a UE, Balcanii de Vest și tensiunile lor aparent nerezolvabile au rămas în umbra priorităților geopolitice europene. Însă, războiul din Ucraina a trezit Bruxellesul, în timp ce Rusia încerca să-și extindă influența în regiune în detrimentul UE și NATO, folosind politica de instabilitate în avantajul său” – se arată în articol și se adaugă că Occidentul trebuie să se concentreze pe regiune, dar „având în vedere contextul întunecat va fi nevoie de mai mult decât de niște cuvinte calde”. Articolul constată că și în Bosnia și Herțegovina situația este sumbră, pentru că Moscova acordă un sprijin generos „agendei secesioniste a liderului sârbilor bosniaci Milorad Dodik” și în același timp Kremlinul „cultivă naționalismul croaților bosniaci, care sunt la fel de hotărâți să consolideze și să adâncească separările etnice precizate de altfel în Constituția BiH, bazată pe acordul de pace de la Dayton”. Cotidianul britanic menționează că având în vedere rolul geopolitic și influența tot mai mare a investițiilor Chinei din regiune, UE trebuie să-și consolideze rolul, deși succesul partidelor antimigrație și islamofobe din state precum Franța sau Olanda, fac ca extinderea UE să fie nerealistă într-un viitor previzibil. De asemenea, se adaugă că în Serbia sprijinul populației pentru aderarea la UE a scăzut sub 50%, mai ales din cauza presiunilor ca Belgradul să impună sancțiuni Rusiei. „Fără aderare, UE trebuie să ofere mai mult ajutor economic. În schimbul progresului reformelor în domenii precum statul de drept, lupta contra corupției, libera exprimare, un angajament sincer ar putea crea bunăvoința necesară reducerii tensiunilor din regiune și respectarea valorilor democratice” – se subliniază în articol și se adaugă că varianta mai rea ar fi să se permită regiunii să privească atât spre est, cât și spre vest, „consolidând forțele iliberale și naționaliste, dând astfel posibilitate Kremlinului să-și realizeze agenda în imediata apropiere a UE”./rmihaj/sdm2

(www.politika.rs – 11 ianuarie)