Cărţile de identitate cu cip vor fi eliberate până la sfârșitul anului

Cărţile de identitate cu cip vor fi eliberate până la sfârșitul anului, iar viitorii posesori nu vor trebui să plătească nimic pentru noile documente de identitate electronice. Costul lor, de 67 de lei fiecare, va fi suportat de stat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Proiectul de ordonanță de urgență pus în dezbatere publică prevede și că părinții pot cere cărți de identitate electronice și pentru copiii de până la 14 ani.

Reporter: Petruța Obrejan – Există mai multe schimbări importante propuse de Ministerul Afacerilor Interne, astfel că locul nașterii și adresa de domiciliu vor fi stocate pe cipul cărții electronice de identitate.

De asemenea, la depunerea cererii de eliberare a documentului de identitate, românii nu trebuie să mai prezinte certificatele de stare civilă, iar la solicitarea părinților pot fi emise opțional cărți electronice de identitate și pentru minorii până în 14 ani, iar pentru copiii până în 12 ani nu se vor colecta amprente, însă colectarea și înscrierea acestor amprente în cipul cărții electronice de identitate vor fi necesare de la 12 ani în sus.

Proiectul vine, totodată, și cu o serie de modificări în ceea ce privește valabilitatea cărților electronice de identitate. Astfel, pentru persoanele între 14 şi 18 ani valabilitatea documentului este de 5 ani, peste 18 ani de 10 ani, iar de la 70 de ani au valabilitate nelimitată. În cazul în care cartea electronică este distrusă, pierdută sau furată, titularul acesteia trebuie să anunțe, în maximum 24 de ore, Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor./cpodea/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 ianuarie