Comunicat de presă ROMFILATELIA – Dimitrie Cantemir, 350 de ani de la naștere

În cadrul „Anului Cultural Dimitrie Cantemir ”, Romfilatelia introduce în circulaţie, cu prilejul Zilei Naţionale a Culturii Române, emisiunea de mărci poştale intitulată “Dimitrie Cantemir, 350 de ani de la naștere”.

Marca poștală a emisiunii, cu valoarea nominală de 11 lei, reproduce portretul lui Dimitrie Cantemir, după o gravură de epocă având ca insert imaginea stemei familiei Cantemireștilor.

Coliţa emisiunii are în compoziţia sa grafică, alături de portretul din marca poștală cu valoarea nominală de 34 lei, reproducerea în facsimil a coperţii lucrării Istoria Moldovei (versiunea germană, 1771) și a hărţii Moldovei inclusă în aceeași lucrare.

Considerat un veritabil homo universalis, creator de tip renascentist, a primit recunoaşterea şi aprecierea ştiinţifică a contemporaneităţii sale, în anul 1714 Academia din Berlin primindu-l între membrii ei. El însuşi fiu de domnitor, avea să fie trimis, la numai 12 ani, la Constantinopol, ca garant al tatălui său, unde a rămas până în 1691.

Erudit de faimă europeană, devenit domn pentru scurtă vreme, a lăsat o operă care străbate veacurile ca să venereze, la rândul ei, o idee nobilă, aceea de românitate: “… ca nişte ziduri de aramă puşi, nebiruiţi apărători s-au socotit…”, avea să scrie în “Hronicul…” său despre românii din rândul cărora se ridicase. Însă după lupta de la Stănileşti (1711) în care s-a aliat politic şi militar cu Petru cel Mare, turcii au obţinut victoria, iar domnul a fost nevoit să ia drumul bejeniei, stabilindu-se în Rusia, unde a continuat să scrie.

Maxima umanismului său este concentrată în expresia, devenită celebră, din lucrarea Divanul: „Nu rob, ci stăpân al lumii te-am lăsat: pentru aceasta, tu pe dânsa, nu ea pe tine stăpâneşte!”.

Romfilatelia mulțumește Bibliotecii Academiei Române și Arhivelor Naționale ale României pentru sprijinul documentar și fotografic acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

Emisiunea va fi disponibilă de luni, 16 ianuarie, în rețeaua magazinelor Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online:  http://romfilatelia.ro/store/.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați Biroul Relații Publice:

Tel: 021 / 336 93 92

pr@romfilatelia.ro

RADOR –  13 ianuarie