Frontex: „330.000 de migranți au sosit în Europa, în 2022”

Conform calculelor preliminare, în 2022 au fost detectate aproximativ 330.000 de treceri ilegale ale frontierelor externe ale UE.

Acesta este cel mai mare număr din 2016 și o creștere cu 64% față de anul precedent, potrivit celui mai recent raport Frontex. După minimul impus de pandemie în 2020, acesta a fost al doilea an consecutiv cu o creștere bruscă a numărului de intrări ilegale. Ruta Balcanilor de Vest a reprezentat aproape jumătate din total. Sirienii, afganii și tunisienii au reprezentat împreună 47% din sosiri, în 2022. Numărul sirienilor aproape s-a dublat, ajungând la 94.000 de unități, se arată în raport.

Numărul depistărilor în centrul Mediteranei, comparativ cu 2021, a crescut cu mai mult de jumătate, depășind cu mult 100.000 de sosiri. „Egiptenii, tunisienii și bengalii au fost primele trei naționalități într-un an, care a înregistrat cel mai mare număr de sosiri în această regiune din Libia din 2017 și cel mai mare număr de sosiri din Tunisia în istoria recentă”, explică agenția europeană./oavram/dsirbu

www.lasicilia.it – 13 ianuarie