Ministerul Finanțelor a alocat pentru acest an un plafon de 1,5 miliarde de lei pentru Programul „Noua casă”

Ministerul Finanțelor a alocat pentru acest an un plafon de 1,5 miliarde de lei destinat garantării creditelor imobiliare prin Programul „Noua casă”. Finanțarea se acordă în lei, pentru achiziția unei singure locuințe. Valoarea maximă a creditului care poate fi accesat este de 66.500 de euro pentru locuințe al căror preț este de maximum 70.000 de euro, avansul solicitat fiind de 5%, și 119.000 de euro pentru locuințe al căror preț este de maximum 140.000 de euro, în acest caz avansul solicitat fiind de 15%. Ministerul Finanțelor estimează că anul acesta volumul tranzacțiilor finanțate prin credite ipotecare ar putea crește față de 2022 doar dacă situația geopolitică se va stabiliza, iar inflația se va tempera./schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 ianuarie