Atac masiv asupra Ucrainei – Rușii au tras jumătate dintre rachetele Kalibr disponibile în Marea Neagră

Şefa centrului de presă al Forțelor de Apărare din sudul Ucrainei, Natalia Humeniuk, a declarat că, în timpul atacului masiv de sâmbătă, armata invadatoare a Federaţiei Ruse a folosit jumătate din numărul total de rachetele Kalibr pe care le avea pregătite în Marea Neagră. Celelalte rachete rămân în serviciu de luptă, ceea ce înseamnă că ruşii pot recurge la noi atacuri. „Ieri (sâmbătă, n.r.), am văzut că au înarmat cinci purtătoare de rachete, inclusiv un subarim. În timpul atacului masiv, ruşii au folosit rachete Kalibr. Dacă ieri (sâmbătă, n.r.) în Marea Neagră erau 36 de rachete, atunci, aproximativ jumătate dintre ele au fost folosite în timpul atacului, iar purtătoarele de rachete rămân în serviciu de luptă… Trebuie să înțelegeți că acestea pot fi încă folosite” – a afirmat Humeniuk. Anterior, autorităţile militare ucrainene au raportat că, în timpul atacului masiv de sâmbătă, apărarea antiaeriană a Ucrainei a distrus 25 din 38 de rachete lansate de ruşi.

(Agenția de presă RBC – 15 ianuarie)/sdan/asalar