Soldaţii israelieni au „neutralizat” un atacator palestinian în Cisiordania

Soldaţii israelieni au împuşcat şi au „neutralizat”, marţi, un palestinian care a deschis focul asupra lor, în Cisiordania, a comunicat armata israeliană, fără a preciza dacă atacatorul a fost ucis. Ministerul palestinian al Sănătăţii a afirmat că bărbatul a murit în urma rănilor suferite şi că trupul său este reţinutt de armata israeliană. Oficiali palestinieni au declarat pentru agenţia de presă Reuters că bărbatul era ofiţer de securitate palestinian în Cisiordania. Cisiordania – care se numără printre teritoriile pentru care palestinienii revendică statalitatea – a înregistrat o intensificare a violenţelor, de când armata israeliană şi-a amplificat acţiunile de verificare, în răspuns la o serie de atacuri de stradă în oraşele de aici, în 2022. „Atacatorul a deschis focul asupra soldaţilor, care au răspuns cu foc de armă şi l-au neutralizat”, a comunicat armata israeliană, adăugând că niciun soldat nu a fost rănit. Înaintea incidentului de marţi, 13 palestinieni au fost ucişi în timpul percheziţiilor, de la începutul acestui an – inclusiv patru adolescenţi, potrivit unor oficiali palestinieni. Niciun soldat israelian nu a murit în timpul operaţiunilor./mbrotacel/sdm2

(REUTERS – 17 ianuarie)