Aproape 140.000 de infecţii respiratorii au fost înregistrate în ultima săptămână, la nivel naţional

Aproape 140.000 de infecţii respiratorii au fost înregistrate în cursul săptămânii trecute, la nivel naţional, ceea ce reprezintă o creştere cu mai bine de o treime faţă de intervalul anterior, conform datelor publicate astăzi de Institutul Naţional de Sănătate Publică. A crescut şi numărul cazurilor de gripă – în perioada 9-15 ianuarie au fost diagnosticate peste 5.000, faţă de aproximativ 4.600, în prima săptămână din an. Specialiştii INSP consideră că din punct de vedere geografic, răspândirea gripei este extinsă, dar cele mai multe cazuri au fost raportate în Bucureşti – mai bine de un sfert din totalul naţional – şi în judeţele Iaşi, Timiş şi Cluj. De la începutul actualului sezon gripal au fost confirmate 50 de cazuri de infectare simultană – virus gripal cu SARS-CoV-2, sau cu virus sinciţial, dar şi un pacient care a fost infectat cu toate cele trei în acelaşi timp. S-au înregistrat şi 27 de decese la persoane confirmate cu virus gripal, din care patru au avut coinfecţii. Reprezentanţii INSP mai notează că în ultimul sezon epidemic, de dinaintea pandemiei, adică în iarna 2019-2020, vârful în privinţa numărului de cazuri a fost atins în luna februarie, când s-au înregistrat peste 170.000 într-o săptămână, a transmis reporterul Adriana Turea.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 ianuarie)/bcodreanu/dsirbu